CODUL DAVIDIC – 3

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” (Psalmii 119:130)

După ce am examinat dovezile exterioare care coroborează veracitatea Sfintei Scripturi, să o luăm acum în calcul pe următoarea.Dovada 2. Intrinsecă. Biblia este o colecţie semnată de patruzeci de au¬tori care au scris într-o perioadă de o mie cinci sute de ani. Aceştia au abordat cele două subiecte asupra cărora nu poate exista un consens – religia şi politica! Totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai consecventă colecţie de scrieri din istorie. Cum se poate explica? Dumnezeu este Cel care a scris Cartea. Dar, El nu a luat condeiul în mână, nici nu a dictat-o. Oamenii au făcut lucrul acesta, motiv pentru care rapoartele sunt diferite, ca în cazul diferiţilor martori ai unui accident. Dar singura explicaţie pentru consecvenţa internă de necontestat a Bibliei cu privire la moralitatea omenească şi la adevărul divin este provenienţa şi inspiraţia divină.

Să luăm ca exemplu profeţiile împlinite. Există şaizeci şi una de profeţii privind viaţa lui Isus Hristos, scrise cu secole înaintea naşterii Sale. James MacDonald notează în cartea sa raportul statisticienilor că probabilitatea ca numai opt dintre ele să se împli¬nească este de numai 1 din 10 la puterea 17 (deci una din 100 000 000 000 000 000). Este ca şi cum am acoperi statul Texas cu un strat gros de jumătate de metru de mone¬de de un dolar, după care te-aş lega la ochi şi ţi-aş cere să cauţi printre ele pe aceea care are un punct roşu pe ea! Totuşi nu numai cele opt, ci toate cele şaizeci şi una de profeţii despre Isus s-au împlinit.

Însă, dincolo de dovezile exterioare şi interioare, mai există şi cea de-a treia do¬vadă.

Dovada 3. Experimentală. Ca pastor, trebuie să recunosc, de-a lungul anilor de lucrare, am fost martor al efectelor supranaturale pe care le-au avut ascultarea şi citirea Sfintei Scripturi asupra enoriaşilor. Am văzut cum oamenii se pot stinge din viaţă cu seninătate datorită acestei Cărţi. Am văzut femei care trăiau o viaţă de iad și totuși o fac cu inima împăcată datorită acestei Cărţi. Am urmărit tineri care s-au eliberat de obiceiuri dăunătoare fizic şi devastatoare psihic, datorită acestei Cărţi. Am ascultat copilaşi cântând din toată inima despre această Carte şi i-am văzut crescând şi devenind mari apărători ai credinţei în Isus Hristos, datorită acestei Cărţi. Iar personal am descoperit puterea supranaturală a prieteniei personale cu Autorul acestei Cărţi.

De aceea, asemenea copilaşilor, voi cânta: „B-I-B-L-I-A aceasta-i Cartea mea; Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, B-I-B-L-I-A!”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.