„Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.” (Psalmii 119:97)
Îngăduie-mi să-ţi aşez înainte trei imagini care să-ţi pună la lucru imaginaţia. Primele două nu sunt greu de închipuit, dar am îndoieli cu privire la a treia. Prima imagine – vezi o clasă plină de băieţi musulmani îngenunchind pe covoraşe, cu hainele strânse în jurul genunchilor îndoiţi. Este o madras – o şcoală conservatoare is¬lamică, în care sunt catehizaţi copiii. Băieţii citesc Coranul, cartea sfântă a credinţei lor, clătinându-şi capul acoperit înainte şi înapoi, pe ritmul rutinei de memorare şi recitare.
Imaginea a doua – un rabin cu inima frântă şi barba creaţă este înconjurat de soldaţi şi scos cu forţa din sinagogă, în aşezarea evreiască din Fâşia Gaza. Acum, de¬portat din teritoriul ocupat de palestinieni, ce ţine cu atâta grijă rabinul în braţe? Pri¬veşte îndeaproape. Sunt sulurile celei mai sfinte cărţi iudaice – Tora, Profeţii şi Scrieri¬le. Mulţimea huiduieşte în timp ce rabinul cu cartea sfântă este escortat cine ştie unde.
Ne imaginăm cele trei mari religii monoteiste ale lumii: ce vom alege pentru a reprezenta creştinismul? Cum privesc creştinii Cartea lor sfântă? Am fost surprins să citesc un studiu conform căruia, deşi majoritatea americanilor se consideră creştini, de-abia o jumătate dintre aceştia afirmă că fac alegeri morale pe baza unor principii sau standarde specifice. Iar din această categorie, numai trei din zece numesc Biblia drept sursa principiilor lor!
Ar putea fi a treia imagine aceea în care tu şi eu, cu Biblia în mână, mergem să ne închinăm în fiecare Sabat? Mi-ar plăcea să cred asta. Într-un Sabat, i-am delegat pe exploratori să stea la fiecare intrare în adunare şi să numere câţi dintre închinători vin fără Biblie. Nu vreau să dau cifre, dar realitatea indică faptul că o imagine cu tine şi cu mine mergând la închinare nu va fi centrată pe Biblie.
Poate fi schimbată cumva această a treia imagine? Eu cred că da. Psalmul 119, cel mai lung capitol din Biblie, poate fi intitulat pe bună dreptate „Odă Cuvântului lui Dumnezeu”. Este un poem acrostih, cele douăzeci şi două de rânduri începând cu literele succesive ale alfabetului iudaic, fiecare vers conţinând cuvintele „lege”, „cuvânt” sau un sinonim al acestora. Psalmul 119 este cântecul lui David de dragoste vie pentru Cuvântul lui Dumnezeu.
Un cântec de dragoste pentru Cartea noastră sfântă? De ce nu? În fond, având în vedere cum arată viaţa în zilele noastre, nu ar trebui ca şi cei aleşi să fie la fel de de¬votaţi Cărţii lor sfinte, precum membrii altor religii? Citeşte Psalmul 119.