După ce ne recunoaştem nevoia, ne pocăim, ne mărturisim păcatele şi cerem prin credinţă neprihănirea Domnului Hristos, devenim ucenicii Săi. Când a fost pe pământ, Domnul i-a chemat la Sine pe mulţi ca să-I fie ucenici, iar cei care au primit chemarea Sa, au lăsat totul şi L-au urmat (Matei 4:20,22; Marcu 10:28; Luca 5:28).
6. Care sunt cele două condiţii esenţiale pe care trebuie să le îndeplinim pentru a fi ucenicii lui Isus? Ioan 8:30,31
Unii încearcă să separe credinţa în Isus de aderarea la învăţăturile Sale şi să o înfăţişeze pe cea dintâi ca fiind mai importantă decât acestea din urmă. Totuşi, după cum observăm în acest pasaj, Domnul Isus le-a aşezat într-o relaţie strânsă, arătând că ambele sunt fundamentale pentru ucenicia adevărată. Ucenic este cel care Îi este devotat persoanei Lui şi, în egală măsură, cuvintelor Sale. Avem nevoie să evităm ambele extreme: să nu ne lăsăm atât de absorbiţi de dogme şi de formele de manifestare a credinţei încât să Îl pierdem din vedere pe Isus, dar nici să nu ajungem să considerăm că tot ce contează este să credem în Isus, neglijând învăţăturile Sale.
7. La ce trebuie să renunţăm pentru a fi ucenicii lui Isus? Luca 14:25-27
Domnul Isus nu a folosit cuvântul „a urî” în sensul lui propriu de „a-i purta cuiva duşmănie”, ci în sensul de „a iubi mai puţin”. Pasajul paralel din Matei clarifică acest lucru: „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37). Ideea pe care o desprindem de aici este aceea că Domnul Isus trebuie să ocupe primul loc în viaţa noastră dacă vrem să fim ucenicii Săi.
La ce ai renunţat pentru a fi ucenicul lui Isus? Ce îţi spune aceasta despre autenticitatea vieţii tale de creştin?