„Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu!” (Psalmii 51:1,2)După programul de la biserică, am găsit sub ştergătorul de pe parbriz un bileţel: „Vă mulțumesc pentru predica pe care ați ținut-o astăzi despre cum să-ți alegi parternerul potrivit. Eu și soțul meu trebuie să ne prezentăm luni la tribunal pentru divorț. Am avut o relație extraconjugală acum doi ani și se pare că nu am fost capabili să trecem peste.”
Lewis Smedes scria: „Cea mai creativă putere hărăzită spiritului omului este puterea de a vindeca rănile unui trecut pe care nu-l poate schimba” (The Art of Forgiving, p.176). Se poate vindeca o inimă sau un cămin? Poate o familie sau o comunitate să fie mântuită? Să medităm astăzi asupra iertării.
Iertarea este posibilă cu adevărat. Adulterul nu este în aşa măsură un motiv de divorţ, cât este un motiv de iertare. Biblia nu oferă un catalog al păcatelor care sunt mai uşor de iertat. Ea ne asigură numai că Dumnezeu iartă păcatul, iar prietenii Săi pot face la fel.
De fapt, iertarea este necesară. „Atunci când iertăm, eliberăm un prizonier şi descoperim că prizonierul acesta suntem noi” (p. 178). Dacă insist asupra rănilor şi durerii mele, nu te pedepsesc pe tine, ci mă pedepsesc pe mine.
În realitate, iertarea este greu de realizat. Atunci când suferi din cauza unei răni foarte profunde şi, în cel mai fericit caz, îţi doreşti un fel de răzbunare sau să plătești înapoi, nu este uşor să treci cu vederea.
Iertarea este o alegere. Nimeni, nici măcar Dumnezeu, nu poate face această alegere în locul tău. Este alegerea de a-i da drumul persoanei care te-a rănit în grija şi dragostea lui Dumnezeu. S-ar putea să fie nevoie să stai singur/singură în casă şi să repeţi cu voce tare: „Îl/o voi ierta, voi ierta, voi ierta.” Este o alegere a voinţei, însă, în cele din urmă, sentimentele vor urma.
A ierta nu înseamnă a uita. Smedes formulează în felul acesta: „O memorie vindecată nu este neapărat ştearsă.” Desigur că îţi vei aminti ce s-a întâmplat. Însă, „iertând ceea ce nu putem uita, creăm un alt fel de amintire. Schimbăm memoria trecutului într-o speranţă pentru viitor”. (p. 171)
Iertarea se oferă. Rugăciunea de pe cruce a fost pentru noi toţi. „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34) este o rugăciune oferită pentru noi toţi, pentru ca şi noi să ne putem ruga în felul acesta, oferind iertarea. Hristos ne-a dăruit-o nouă: o iertare deplină, eliberatoare, veşnică. Noi trebuie să o dăm mai departe. „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10:8). Cum altfel am putea repara inima frântă?