„Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:9,10)Iată încă două obiecţii pe care le auzim atunci când se deschide subiectul creării unor grupe mici.
„Nu vreau să renunţ la viaţa mea.” Una dintre temerile pe care le au oamenii este aceea de a intra într-un grup care să dureze la nesfârşit. Amin! Nimeni nu doreşte aceasta. De aceea, la momentul când se formează o grupă mică, trebuie să se voteze şi care va fi „asfinţitul” ei. Nu este nimic rău în a cădea de acord să vă întâlniţi pentru trei-patru luni, după care să renegociaţi „contractul”. Dacă o grupă doreşte să se întâlnească pentru mai multă vreme, foarte bine. Dar existenţa unei date de reevaluare îi va face pe toţi să se simtă mai puţin presaţi.
„Ştii, eu nu sunt chiar genul înclinat către grupuri. Nu am aşa o mare dorinţă de apartenenţă. Nu mă simt singur. Nu mă simt nelalocul meu. Am prieteni. Deci nu cred că mă va ajuta prea mult.” Ei bine, cel puţin eşti sincer! Şi s-ar putea ca, pentru început, să ai dreptate. Permite-mi totuşi să-ţi sugerez că puterea unei comunităţi creştine presupune mai mult dăruire decât primire. Nici Isus nu a avut nevoie de noi, de această planetă de neadaptaţi. Însă bucuria Sa necuprinsă a crescut din faptul că ni s-a alăturat în grupul nostru nu pentru a primi ceva, ci pentru a oferi. Te-ai gândit vreodată că poate motivul semnificativ pentru care să te alături unui grup de „verandă” este acela că oamenii de acolo au nevoie de ceea ce poţi tu oferi? La urma urmei, aceasta înseamnă o familie, nu-i aşa? Nimeni nu are posibilitatea de a-şi alege familia în care creşte, însă miracolul dragostei face ca sora ta obraznică şi fratele tău enervant să-ţi fie dragi”, pentru că sunteţi o familie!
Toate acestea nu înseamnă că nu există şi binecuvântări semnificative care vin odată cu intrarea într-o grupă mică. Iată patru dintre ele: 1. Găsim putere pentru furtunile vieţii. Îmi place să navighez, dar nu-mi doresc să fiu singur în larg atunci când se dezlănţuie furtuna! 2. Primim înţelepciune pentru a lua hotărâri importante. Solomon ştia aceasta: „Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten” (Proverbele 27:9). 3. Trăim experienţa răspunderii, care este vitală pentru creşterea noastră spirituală. „În singurătate, eroarea zămisleşte monştri, ca şi frica de întuneric.” Şi 4. Găsim acceptarea, care ne ajută să ne vindecăm rănile. Am văzut cum cei mai încrezători şi de succes oameni au trecut prin crize. Este inevitabil. A avea o comunitate „de verandă” căreia să îi aparţii (în afară de soţie şi de colegii de muncă) poate fi un dar ceresc pentru inima ta aflată în nevoie. Oamenii aceştia te vor cuprinde în cercul lor şi îţi vor oferi siguranţa susţinerii în ceasurile grele. Am învăţat că aşa ceva nu se cumpără cu bani.