„Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni 2:1,2)Ce minunat ar fi dacă, pentru a închide uşa din spate a bisericii, cea mai bună soluţie ar fi să construim o verandă în faţa ei! Deşi scrisoarea ei nu a fost anonimă, prefer să nu dau nume: „Stimate pastor Nelson, trebuie să-ţi spun de ce am ales să ascult la radio predica din dimineaţa aceasta. Am fost o membră activă a unei biserici timp de şapte ani. Deşi stau alături de trei mii de oameni în fiecare Sabat, experienţa închinării este de obicei dureros de însingurată pentru mine. Au fost ocazii în care am lipsit de la biserică timp de câteva săptămâni la rând. Săptămâna trecută am solicitat să mi se facă transferul. Sper că o altă biserică îmi va aduce sentimentul de apartenență pe care îl caut.” Poate că avem nevoie de o verandă în faţa bisericii.
Joseph Myers raportează o cercetare care defineşte patru spaţii pe care noi, oamenii, le folosim în dezvoltarea personalităţii noastre şi a sentimentului de apartenenţă: spaţiul public (de la 3,5 m în sus), în care ne alăturăm fanilor zgomotoşi dintr-un stadion; spaţiul social (între 1,2 şi 3,5 m), specific unui club sau unei organizaţii civice; spaţiul personal (între 0,5 şi 1,2 m), specific întâlnirilor săptămânale ale unui grup de mici dimensiuni; spaţiul intim (de la 0 la 0,5 m) – acesta este spaţiul dintre mine şi soţia mea. Myers concluzionează: „Orice fel de apartenenţă (adică oricare dintre cele patru spaţii) este semnificativ. O comunitate sănătoasă – obiectivul căutat de omenire încă de la începuturi – se obţine atunci când păstrăm armonia legăturilor specifice acestor patru spaţii. Armonia presupune mai multă apartenenţă publică decât socială. Mai multe relaţii sociale decât personale. Şi doar câteva intime. O strategie sănătoasă pentru cei care lucrează la construirea unei comunităţi presupune realizarea condiţiilor în care oamenii să îşi dezvolte relaţii semnificative în toate cele patru spaţii.” (The Search to Belong, p. 51)
Deci cum putem să construim noi „o verandă” pentru biserică? Ce făcea biserica din Faptele apostolilor? Au primit trei mii de membri şi îndată i-au distribuit în grupe mici de koinonia (în românește „părtăşie”), construind „verande” acasă (25:46). Să aduni laolaltă o sută de oameni într-o biserică înseamnă sărbătoare. Să inviţi zece dintre aceştia într-o sufragerie înseamnă comunitate. Cei aleşi au petrecut zeci de ani participând la sărbătoarea bisericii. Însă oamenii încă ne părăsesc. Aceasta este o dovadă că trebuie să construim comunităţi de verandă. Cum? Te rog, continuă să citeşti!