„În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: «Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia. Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.»” (Luca 12:1,2)
Odată, am plecat împreună cu o echipă de pastori într-o staţiune. Într-o seară, trei dintre noi ne-am antrenat fără să ne dăm seama într-o conversaţie cam dureroasă (pentru mine) despre transparenţă şi vulnerabilitate. Întrucât eu eram liderul, cei doi colegi m-au întrebat cu toată delicateţea şi discreţia de ce nu eram mai transparent faţă de grup în ce priveşte persoana mea. De ce nu le împărtăşeam unele dintre luptele mele dificile pe care le aveam de dus în calitate de părinte? De ce trebuia să îmi păstrez o imagine de om care are totul sub control, când, de fapt nu era aşa? De ce nu dezvăluiam mai mult din eşecurile mele, îngăduindu-le astfel şi celorlalţi să facă la fel?
Când seara s-a încheiat, eu şi cei doi prieteni am ştiut că ceea ce tocmai vorbiserăm trebuia împărtăşit cu întreaga echipă. Aşadar, a doua zi ne-am strâns ca o micuţă comunitate şi am început să ne cercetăm sufletul. În mod natural, au curs şi lacrimi. Şi mărturisiri. Şi rugăciuni – multe. Dar, uitându-mă în trecut spre momentul acela, îmi dau seama acum că a fost un catalizator vital, un pas necesar (chiar dureros de necesar) prin care micul grup, în căutarea unei comunităţi cu Isus, a început să construiască. „Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit”, ne-a avertizat El.
Câteva săptămâni mai târziu, am dat peste cuvintele acestea ale lui Henry Nouwen: „Cel mai bun remediu pentru ipocrizie este comunitatea.” De fapt, există vreun alt leac pentru tendinţa noastră de a fi cu două feţe? Ce ne-ar putea păstra mai oneşti cu şi despre noi înşine decât un cerc de prieteni păcătoşi, mântuiţi prin har? Dacă tu şi eu ne putem lua angajamentul de a ne iubi unul pe altul în Hristos, indiferent ce vom descoperi unul despre celălalt, ce deschidere şi transparenţă eliberatoare vom descoperi! Nu vom mai pretinde tot felul de lucruri, căci vom învăţa să avem încredere unul în celălalt.
Cum este atmosfera în cercurile în care locuieşti, umbli, lucrezi şi studiezi? Oare ceilalţi aşteaptă să faci tu primul pas spre vulnerabilitate şi transparenţă? Este un pas prea dureros? Dar, doar pentru dorinţa de a nu te răni, eşti tu chiar dispus să sacrifici libertatea plină de bucurie a unei comunităţi autentice de părtăşie? Nu şi dacă ai şti cât de binecuvântat este darul comunităţii pe care Isus ni l-a asigurat prin moartea Sa. Crede-mă, merită tot efortul!