COMUNITATEA SĂRUTULUI STRÂMB

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2)

Chirurgul Richard Seltzer relatează o experienţă de neuitat în cartea sa Mortal Lessons: „Stau lângă patul în care zace o tânără ce tocmai a fost operată la faţă – gura sa este afectată de o hemipareză şi seamănă cu un zâmbet de bufon. O ramificaţie minusculă a nervului facial a fost rănită. De acum înainte, va rămâne aşa. Chirurgul a urmat cu credincioşie maximă curbura muşchiului, de aceasta vă pot asig­ura. Totuşi, pentru a îndepărta tumora din obraz, a trebuit să taie micuţul fir de nerv.

În cameră este şi tânărul ei soţ. Stă de cealaltă parte a patului, în lumina lămpii, izolaţi de mine. Cine sunt ei, mă întreb eu, el şi gura trâmbă pe care am creat-o, ei, care se privesc lung şi se ating cu atâta generozitate şi lăcomie? Tânăra vorbeşte: «Gura mea va fi mereu aşa?» «Da», spun eu, «aşa va fi. Este din pricină că a fost tăiat nervul.» Ea clatină din cap în tăcere. Însă tânărul zâmbeşte. «Mie îmi place», spune el, «oarecum simpatică.»

Deodată ştiu cine este el. Înţeleg şi îmi cobor privirea. Nimeni nu are îndrăz­neală când se întâlneşte cu Dumnezeu. Fără reţineri, el se apleacă să o sărute pe gura strâmbă. Sunt atât de aproape, încât pot vedea cum îşi strâmbă şi el buzele pentru a se potrivi sărutului ei, pentru a-i arăta că încă funcţionează.”

Nu este aceasta o poveste glorioasă? Oare nu la aceasta am fost chemaţi şi noi – să fim o comunitate a sărutului strâmb? Să ne adaptăm viaţa, inima şi îmbrăţişările pentru a-i apropia pe cei care, în beteşugul lor, tânjesc să fie observaţi, îmbrăţişaţi şi iubiţi?

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” Care lege? Cu siguranţă, Pavel se referă la a doua mare poruncă a Mântuitorului: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39). Căci, până la urmă, ce altceva poate în­semna a ne purta poverile unii altora? Nu ne cere Legea lui Hristos să devenim păzitori ai fratelui şi surorii noastre? Nu este voia lui Hristos aceea de a deveni o comunitate conectată la viaţa reală, cunoscută peste tot (sau cel puţin în localitate) pentru felul în care alegem să-i iubim pe cei care şi-au pierdut integritatea morală, socială şi spirituală? Oare împlinirea Legii lui Isus nu înseamnă, de fapt, că aleşii Săi trebuie să devină mai mult decât numai o comunitate de credinţă, că trebuie să devenim şi o comunitate în carne şi oase, care trăieşte o dragoste concretă faţă de lumea strâmbă în care ne-a aşezat Dumnezeu? O comunitate a sărutului strâmb. De fapt, aşa ne-a iubit El mai întâi.