„Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” (Faptele apostolilor 2:46,47)
Cine nu şi-ar dori să se alăture unei biserici atât de exuberante ca aceasta! Medi-tând la genul de comunitate caldă, precum aceea din Faptele apostolilor 2, istoricul Stephen Neill a concluzionat: „În părtăşia acelora care sunt uniţi prin credincioşia personală faţă de Isus Hristos, relaţia de dragoste atinge o apropiere şi intensitate necunoscute în altă parte. Prietenia dintre prietenii lui Isus din Nazaret nu se aseamănă cu o alta… Dacă în adunările existente de creştini o întâlnim atât de rar, aceasta este măsura eşecului bisericii în întregime de a se ridica la înălţimea scopului pe care l-a prevăzut pentru ea Fondatorul ei. Atunci când există, mai ales dincolo de barierele de rasă, naţionalitate şi limbă, prietenia aceasta este cea mai convingătoare dovadă a activităţii continue a lui Isus printre oameni.” (Christian Faith Today, p. 174)
Cineva care a trecut printr-un divorţ mi-a trimis o scrisoare în care a descris suferinţa prin care a trecut şi cum, în afara bisericii, a trăit o experienţă mai reală de comunitate alături de colegii din lume decât în propria adunare. „Dumnezeu mă iubeşte. De ce nu pot fi iubit şi aici?” Cum îi vom răspunde tu şi eu, care suntem în această biserică?
Crezi că Dumnezeu doreşte ca tu şi eu să luăm iniţiativa şi să căutăm încă cinci sau şase persoane dornice să ni se alăture în această intenţie de a ne întâlni o dată pe săptămână? Oare este atât de uşor, precum adoptarea celor patru ingrediente (Cuvântul, grupul, pâinea şi rugăciunea)? Putem începe cu smerenie, poate chiar timid, dar crescând în părtăşia unei comunităţi de dragoste şi grijă.
„Oricui i se vor întâmpla lucruri rele; tristeţea şi descurajarea apasă peste orice suflet; atunci, o prezenţă personală, un prieten care doreşte să-ţi ofere mângâiere şi putere va întoarce săgeţile duşmanului, ţintite să distrugă. Prietenii creştini nu sunt nici pe jumătate în măsura în care ar trebui să fie. Cât de valoros este un prieten adevărat în ceasurile de ispită, în criză! (…) Prieteni adevăraţi, care să dea sfat, să ofere speranţă molipsitoare, să încurajeze credinţa care susţine spiritul – o, un asemenea ajutor valorează mai mult decât perlele preţioase!” (Comentariul biblic AZȘ, în Ellen. G. White Comments, vol. 3, p. 1163)
Aşadar, data următoare când caută cineva bucuria, nu vrei să fii tu prietenul care răspunde?