„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni… Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” (Faptele apostolilor 2:42,44-47)
Kathleen Piper şi-a relatat experienţa pe pagina „Oferă şi primeşte” a revistei Adventist Review: „Într-o seară, pe când participam la o şedinţă a comitetului bisericii în sala de la subsol, un telefon dintr-o cameră vecină suna necontenit. Fiind cea mai aproape de uşă, m-am ridicat să răspund. Un glas de la celălalt capăt al firului m-a întrebat: «Este acolo Joy (în engleză înseamnă bucurie)?» Fără să gândesc, am răspuns: «Nu, domnule, aici nu este Joy (bucurie); aceasta este o biserică.» Deseori, mă întreb dacă cel care a sunat a prins şi înţelesul ascuns al răspunsului meu.”
Dar în biserica ta sau a mea este bucurie? Cu siguranţă era în biserica nou-născută din Faptele apostolilor! Trei mii de nou-credincioşi s-au înghesuit într-o comunitate spirituală nouă, cu inimă bucuroasă. Grecescul pentru „bucurie” poate fi tradus cu „extremă bucurie”. Da, era atâta bucurie, încât se adunau şapte zile pe săptămână, adică în fiecare zi, aşa cum spune şi doctorul Luca. Ei, asta da biserică!
Şi ce făceau ei? Iată cum se traduce în versiunea The Message textul nostru: „Ei se consacrau învăţăturilor apostolilor, unei vieţi împreună, mesei comune şi rugăciunilor” (Faptele apostolilor 2:42). Iată cele patru ingrediente ale apropierii dintre cei aleşi. De fapt, dacă te-ai hotărî astăzi să strângi relaţiile dintre cinci sau şase fraţi şi surori din biserica ta, aceste patru elemente ar fi secretul unei părtăşii, ca aceea din comunitatea apostolilor: Cuvântul (pe atunci nu erau Biblii frumoase, tipărite, doar învăţătura apostolilor din Scriptură); grupul (adunarea câtorva într-un cămin – doar câţiva, pentru că nu i-ai fi putut îndesa pe toţi cei trei mii într-o singură cameră!); pâinea (ei împărţeau o masă – nu în fiecare zi şi oricând –, dar atât cât să construiască o legătură socială puternică) şi rugăciunile (vorbeau cu Dumnezeu împreună, fără limbaj sofisticat sau cereri elaborate; erau o comunitate mică de fraţi şi surori care vorbeau cu glas tare cu Isus şi unii cu alţii). În biserica primară nu era nevoie de doctorate pe subiectul relaţiilor sociale. Tot ce voia Duhul Sfânt era o mână de oameni dornici şi dispuşi să Îl iubească pe Dumnezeu mai mult decât orice şi unii pe alţii, fără părtinire.
Doar de atât are nevoie El astăzi când cineva vine la biserică pentru a găsi bucuria.