„Însă Cain a zis fratelui său Abel: «Haidem să ieşim la câmp!» Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât. Domnul a zis lui Cain: «Unde este fratele tău Abel?» El a răspuns: «Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?» Şi Dumnezeu a zis: «Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.»” (Geneza 4:8-10)
Povestea zguduitoare a primei familii dovedeşte cu prisosinţă că această Carte pe care o credem sfântă nu este o colecţie de basme cu final fericit. Viteza ameţitoare cu care păcatul loveşte comunitatea omenească şi o aruncă în disfuncţiona-litate relaţională este incredibilă.
De şapte ori în această relatare tragică, Moise, autorul Genezei, îl descrie intenţionat pe Abel drept „fratele” lui Cain ca să nu uităm că această fărădelege infamă a fost săvârşită împotriva unui frate. Şi, ca punct culminant, cele trei referinţe la rudenie poartă marca posesiei: „fratele”, „păzitorul fratelui” și „sângele fratelui”.
Cine poate pătrunde groaza şi sfârşeala care i-au cuprins pe acei părinţi iubitori care, întrebându-se unde sunt cei doi fii şi, căutându-i, au strigat: „Cain? Abel? Unde sunteţi?” Cine ştie cât de curând au descoperit adevărul? Dar, când Adam şi Eva au dat peste trupul prăbușit al fiului lor mai mic şi lacrimile li s-au amestecat cu sângele de pe pământ, cu inima frântă, au ştiut că în aceeaşi zi şi-au pierdut amândoi fiii.
Când Dumnezeu l-a confruntat pe Cain (visat să devină Mântuitor, însă devenit primul criminal pământesc), răspunsul dat pe nerăsuflate este dureros de instructiv pentru comunitatea celor aleşi de astăzi. „Unde este fratele tău?” Mimând inocenţa, Cain barează interogatoriul divin: „De unde să ştiu? Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Însă Dumnezeu nu este păcălit: „Am auzit sângele fratelui tău cum strigă din pământ la Mine.”
Două adevăruri cutremurătoare într-o singură tragică povestire, iar Dumnezeu este direct cu privire la ambele. Mai întâi, tu şi eu suntem păzitorii înlocuitori pentru orice om pe care îl cunoaştem: nu doar pentru cei din familie, ci şi pentru cei din comunităţile și localitățile noastre. Nu există nicio excepţie omenească. În al doilea rând, strigătele acelora de care refuzăm să ne interesăm pot fi înăbuşite în inima noastră, dar sunt auzite în cea a Tatălui. Aceste adevăruri gemene sunt un suficient motiv pentru care să ne rugăm acum: O, Dumnezeule, Te rog, fă-mă păzitorul acelora pe care Tu îi trimiţi astăzi la mine!