„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?” (2 Petru 3:10-12)
Pe 10 noiembrie 1844, un fermier baptist devenit predicator şi-a luat peniţa şi a scris, oftând cu inima frântă, cuvintele de mai jos. Dar, când noi le citim astăzi, deşi ele strălucesc de speranţă, nu putem să ne facem că nu vedem dezamăgirea intensă şi amară învăluită în măiestria scrisului său. La urma urmei, cum am putea noi şti ce înseamnă să crezi cu o asemenea convingere şi să declari tuturor cu certitudine absolută că Hristos Se întoarce pe pământ pe 22 octombrie? Să faci o prezicere este una. Dar să fii nevoit să trăieşti după ce ea nu s-a împlinit este cu totul altceva. Dezamăgit? Nu mă mir că au numit-o Marea Dezamăgire!
La nouăsprezece zile după spulberarea speranţelor sale, în casa tăcută din Low Hampton, New York, William Miller şi-a luat peniţa şi a scris următoarele cuvinte către colegul său de lucrare, Joshua Himes: „Deşi am fost de două ori dezamăgit, nu sunt la pământ sau descurajat. Dumnezeu Şi-a întins Duhul asupra mea şi m-a mângâiat. Acum am dovezi mai clare să cred în Cuvântul lui Dumnezeu; şi… mintea mea este pe deplin liniştită, iar speranţa mea în venirea lui Hristos este la fel de puternică. Eu am făcut ceea ce, după ani de meditaţie atentă, am crezut că este datoria mea solemnă. Dacă am greşit, a fost de partea carităţii, a iubirii de oameni şi a convingerii că am o datorie faţă de Dumnezeu.”
Iar Miller notează următoarea dată de care îşi prinde speranţa:
„Fraţilor, rămâneţi tari; niciun om să nu vă ia coroana. Mi-am îndreptat mintea spre un alt timp şi aici voi rămâne până când Dumnezeu îmi va da mai multă lumină. Timpul acesta este astăzi, astăzi şi astăzi, până va veni El şi până Îl voi vedea pe cel după care doreşte sufletul meu” (citat din F. D. Nichol, The Midnight Cry, p. 266, 267).
Aceasta este scrierea speranţei aleşilor lui Dumnezeu, speranţa care a aprins mişcarea din care facem parte tu şi eu. Astăzi, astăzi şi astăzi. Îţi poţi imagina un fel mai potrivit în care să-L aştepţi pe Isus?