„Dar, după cum este scris: «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.»” (1 Corinteni 2:9)În localitatea în care trăiesc, el este unul dintre cetăţenii cei mai îndrăgiţi! Cui nu i-ar plăcea să aibă drept vecin un om care poate lua o pensulă şi transforma o paletă de vopsele lipicioase într-o panoramă care îţi taie respiraţia? Întreabă-i numai pe cei de la Smithsonian National Air and Space Museum, din Washington, D.C., acolo unde unul dintre pereţii de expoziţie este împodobit de pânzele uriaşe, cu peisaje selenare, ale lui Nathan Green. Am fost privilegiat de talentul lui Nathan, care mi-a decorat pe coperte patru dintre cărţile pe care le-am scris. Şi, lângă uşa biroului de la biserică, atârnă o pictură impresionantă a lui Isus (numită „De-a pururi Mijlocitor”), în care Domnul stă aplecat în rugăciune peste curbura pământului.
Însă una dintre piesele de artă cele mai populare ale sale este lucrarea „The Lion and the Lamb” (Leul şi mielul). Una dintre enoriaşele mele a ales această pânză ca un dar de amintire pentru soţul ei, iar acum aceasta este expusă într-un loc circulat din Biserica Pioneer Memorial. Nathan şi-a imaginat o scenă de pe Noul Pământ, în care Isus cel prietenos este înconjurat de copii, iar o fetiţă stă în braţele Sale, capul pe pieptul Său. La picioarele Mântuitorului stă întins un leu uriaş. Iar alături de acest rege al animalelor stă ghemuit un miel negru. „Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt” (Isaia 11:9).
Cerul. Aşa cum ne aminteşte textul de astăzi, este pur şi simplu imposibil pentru mintea noastră finită să înţeleagă, darămite să vizualizeze slava pregătită în paradisul lui Dumnezeu pentru cei aleşi, prietenii Săi de pe pământ. Dar, deşi este atât de departe de inima omului, nu trebuie să ne îngăduim niciodată să devenim atât de prinşi de peisajele frânte ale lumii şi de amuzamentele mărunte, încât să ajungem să schimbăm nădejdea cerului pentru trivialitatea imediată.
C. S. Lewis se întreba de ce nu suntem mai preocupaţi de speranţa glorioasă a cerului care ni se va da: „Dacă ne gândim la făgăduinţele curajoase de răsplată şi la natura îndrăzneaţă a răsplătirilor promise în Evanghelii, ne dăm seama că Domnul găseşte dorinţele noastre nu prea puternice, ci prea slabe. Suntem creaturi cu inima împărţită, prostindu-ne cu băutură şi sex şi ambiţie, în timp ce ni se oferă bucuria infinită; suntem ca un copil ignorant care doreşte să facă turte din noroi, pentru că nu îşi poate imagina ce înseamnă invitaţia unei vacanţe la mare. Suntem prea uşor de mulţumit” (The Weight of Glory, p. 4). Nu este adevărat?