Primele două antiteze (cu privire la ucidere şi adulter) se bazează pe două porunci din Decalog. Antiteza care se referă la divorţ şi cele care urmează după aceasta se bazează pe legi aflate în alte părţi ale Legii lui Moise, inclusiv cea despre jurământul fals şi despre jurămintele făcute Domnului.
4. Ce precizări se fac în Leviticul 19:11-13? Vezi şi Exodul 20:7.
Legea mozaică, din care Isus citează aici, apare într-o secţiune din Leviticul în care sunt condamnate practicile înşelătoare. Şi de data aceasta, Domnul Isus Se arată preocupat de intenţii. Cel care face o promisiune, ştiind de la bun început că nu o va respecta, ia în mod conştient decizia de a păcătui.
Dacă porunca referitoare la jurământul strâmb are în vedere promisiunile făcute oamenilor, porunca a doua se referă la promisiunile făcute lui Dumnezeu.
5. Ce legătură există între Deuteronomul 23:21-23 şi cuvintele rostite de Domnul Isus în Matei 5:33-37? Vezi şi Faptele 5:1-11.
Spre deosebire de cel care face un jurământ strâmb faţă de oameni, cel care Îi promite lui Dumnezeu o anume sumă de bani poate să nu aibă neapărat intenţia de a înşela. Cunoscând însă firea omului, Domnul Isus ne avertizează să nu facem juruinţe pe care mai târziu să le regretăm. Istoria lui Anania şi a Safirei – care I-au făcut lui Dumnezeu o juruinţă, cu toată dorinţa de a o împlini, dar care s-au răzgândit şi au murit – este o ilustrare grăitoare a atitudinii lui Dumnezeu faţă de păcat. Cel mai bine este ca, în loc să facem nişte promisiuni a căror împlinire poate că nu depinde de noi, să fim oameni integri, pentru care „da” înseamnă „da”, iar „nu” înseamnă „nu”.
Gândeşte-te la o situaţie în care ţi-ai luat un angajament (faţă de o persoană sau faţă de Dumnezeu) pe care ai intenţionat să-l păstrezi, dar pe care, în cele din urmă, l-ai încălcat. Ce poţi face pentru a fi mai prudent în ce priveşte angajamentele pe care ţi le iei faţă de alţii? Dar ce poţi spune despre angajamentele luate faţă de tine însuţi?