„«În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea», zice Domnul. «Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.»” (Isaia 66:23,24)
Timp de generaţii, unul dintre obiceiurile familiei noastre a fost o fotografie de familie în ziua de Crăciun, înainte de desfacerea cadourilor. Pentru copii, în aer pluteşte nerăbdarea, pentru că, odată ce se stinge bliţul, nu mai durează prea mult până la cadouri. Iar pentru mama şi tata şi orice rudă aflată în vizită, există bucuria de a crea încă o amintire color a timpului petrecut împreună.
Dumnezeu îndrăgeşte şi El portretele de familie, că, în fiecare Sabat, El ne adună laolaltă pentru încă un cadru. Este adevărat, nu ne strângem la biserică pentru a ne uita unii la alţii. Dumnezeu este obiectul atenţiei noastre, iar obiectivul camerei inimii noastre este îndreptat în sus, către El. Cu toate acestea, într-un sens cât se poate de real, în dimineaţa de Sabat, noi ne apropiem cel mai mult de un portret de familie. Aşa cum este o dezamăgire dacă unul dintre copii sau altcineva din familie nu poate fi de faţă, tot astfel, dacă lipseşte cineva din familia spirituală dimineaţa în Sabat, se creează un vid. Iar dacă membrul acela lipseşte Sabat de Sabat, putem oare pretinde că nu mai există?
Dumnezeu îndrăgeşte portretele de familie. De aceea, chiar şi în veşnicie, aşa cum ne aminteşte textul nostru, Dumnezeu Îşi va aduna copiii din întreaga lume pentru încă o experienţă de închinare de neuitat, ca un portret de familie, la picioarele tronului Său. „În orice Sabat” vom veni să fim cu familia şi cu Tatăl. Şi va fi o sărbătoare spirituală – petrecerea lui Dumnezeu, dacă doreşti –, aşa cum nu ai mai văzut vreodată!
Atunci, dacă Dumnezeu iubeşte atât de mult închinarea publică, obișnuită în căminul de sus, nu ar trebui să ne placă şi nouă tot atât de mult închinarea în adunarea de pe pământ? „Da, însă nu câştig nimic din închinarea în micuţa biserică de lângă noi.” Oare este aşa pentru că obiectivul este îndreptat spre tine? Încearcă să te închini lui Dumnezeu cu familia Sa, concentrându-te pe ce ai putea aduce pentru a contribui la profunzimea experienţei de închinare a celorlalţi. Este posibil ca, asemenea lui C. S. Lewis, să descoperi unul sau doi sfinţi cu botine caraghioase, pe care nu eşti vrednic să le cureţi.
La urma urmei, familia este alcătuită din noi toţi, nu-i aşa?