„În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.” (Faptele apostolilor 13:44)Înainte de a trece la meci, îţi prezint ultima parte din răspunsul dat de C. S. Lewis cu privire la participarea săptămânală la biserică:
„Însă mai târziu (după ce s-a închinat singur în camera sa o perioadă), am descoperit că…, dacă există vreo învăţătură din Noul Testament cu caracter de poruncă, aceea este obligaţia (de a lua Sfânta Cină), or nu o poţi face dacă nu mergi la biserică. Îmi displăceau imnurile de acolo pe care le consideram versuri de mâna a cincea, asociate unei muzici de mâna a şasea. Însă, pe măsură ce participam, am descoperit de ce merita pe deplin. Am întâlnit oameni diferiţi, cu înfăţişare şi educaţie diferită, iar autosuficienţa mea a început să se destrame. Mi-am dat seama că imnurile erau totuşi cântate cu devoţiune şi har de un bătrân sfânt, încălţat cu cizme caraghioase, din partea opusă a bisericii. Iar eu nu eram vrednic să-i curăţ cizmele. Aşa am ieşit din mulţumirea mea de sine.” (God in the Dock, p. 61, 62)
C. S. Lewis a descoperit valoarea divină a închinării într-o adunare comună.
În unele cercuri, a devenit la modă demonstrarea capacităţii intelectuale şi a discernământului artistic prin refuzul închinării împreună cu cei care cântă „versuri de mâna a cincea, asociate unei muzici de mâna a şasea”. Însă Lewis şi-a dat seama că o astfel de atitudine este „o mulţumire de sine” sub masca unor gusturi sofisticate. Căci tocmai în adunarea comună a închinătorilor din diverse generaţii şi straturi socio-economice, etnice şi culturale poţi trăi experienţa familiei lui Dumnezeu ca loc al acceptării.
Desigur, te poţi închina şi singur lui Dumnezeu – eu o fac în fiecare zi. Dar statul de unul singur în casă nu ţine locul meciului din parc! Suntem în sezonul sporturilor. Ai observat cât de comună este propunerea: „Invită-mă la meci; hai să ieşim şi să ne amestecăm în mulţime! Cumpără-mi nişte alune şi nişte floricele. Nu contează la cât ne întoarcem. Vreau să fac galerie echipei. Ar fi păcat să nu câştige. Şansele sunt numărate!” Aşa sună miezul acţiunii într-o comunitate. Atunci când mergi la o competiţie – sau la biserică –, hotărârea ta se măreşte, pentru că şi alţii îţi împărtăşesc pasiunea; loialitatea ta este întărită, pentru că nu eşti singurul care crede astfel; capacitatea ta de a da mărturie se încarcă de îndrăzneală, pentru că ştii că şi alţii se ridică şi te încurajează. „Suntem cu toţii de aceeaşi parte” este mesajul oricărei adunări de închinare. „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20)
Ce spui de această echipă câştigătoare?