Legea lui Moise era compusă din legi civile şi legi ceremoniale. Legile ceremoniale arătau că templul se afla în centrul vieţii religioase evreieşti. De altfel, în secolul I, templul era singurul lucru care le menţinea viu simţul identităţii naţionale. În timpul Domnului Isus, la Templul din Ierusalim se făceau lucrări de restaurare, conform proiectului lui Irod cel Mare, proiect demarat în anul 20 î.Hr., care avea să se încheie abia în anul 66 d.Hr. Romanii au văzut cât de serioşi erau evreii când era vorba de religia lor şi le-au permis să strângă taxele pentru acoperirea cheltuielilor cerute de întreţinerea templului. Fiecare bărbat evreu cu vârsta de peste douăzeci de ani avea obligaţia de a plăti taxa de jumătate de şechel, indiferent de statutul lui economic (Exodul 30:13; 38:26).
5. Ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: „Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască…” (n.t. – în alte versiuni, „să se poticnească” „să nu-i ofensăm”)? Matei 17:24-27. Ce principiu de aici ar trebui să aplicăm în viaţa noastră?
Se pare că perceptorii aveau grijă ca fiecare bărbat să îşi plătească darea pentru templu. Răspunsul lui Petru lasă de înţeles că Isus plătea această dare (Matei 17:24,25), însă Domnul afirmă că nu era potrivit ca El să dea bani pentru întreţinerea casei Tatălui Său.
„Dacă ar fi plătit fără niciun protest, Isus ar fi recunoscut justeţea acestei pretenţii şi, în felul acesta, ar fi tăgăduit divinitatea Sa. Dar, deşi a socotit că e bine să împlinească cererea, a combătut pretenţia pe care era întemeiată. Procurând mijloacele pentru a plăti taxa, El a dat dovadă de originea Sa divină. El S-a manifestat ca fiind una cu Dumnezeu, arătând astfel că nu avea aceleaşi obligaţii ca un supus oarecare al stăpânirii.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 434
Domnul Isus a ales să se conformeze autorităţilor şi i-a spus lui Petru că va găsi banul necesar pentru achitarea taxei în gura primului peşte pe care îl va prinde cu undiţa. Banul acesta putea acoperi taxa pentru două persoane.
Isus a plătit taxa pentru templu, chiar dacă ştia că măreţul edificiu urma să fie distrus în curând (Matei 24:1,2). Ce ne spune aceasta despre obligaţia de a ne aduce darurile şi zecimile cu credincioşie, indiferent de problemele care credem că există?