Oricât de mare era influenţa legilor romane, a legii mozaice şi a legii rabinice asupra vieţii iudeilor care trăiau în secolul I în Israel, mulţi oameni care respectau religia lui Israel trăiau în afara Palestinei şi dincolo de graniţele Imperiului Roman şi, în aceste condiţii, multe dintre aceste legi nu aveau un rol important în viaţa lor. Pe de altă parte însă, orice om care pretindea că Îl urmează pe Dumnezeul lui Israel adera la Cele Zece Porunci.
„Cele Zece Porunci îi oferă poporului israelit cadrul moral necesar pentru a continua să existe. Metafora biblică prin care este exprimată această relaţie este legământul. Ea a fost preluată din sfera legii internaţionale, dar este greşit să privim poruncile doar ca pe o sumă de obligaţii ale lui Israel faţă de Dumnezeu. (…) Ascultarea poporului de porunci nu era atât o chestiune de supunere a poporului faţă de voinţa divină, cât un răspuns din iubire.” – Leslie J. Hoppe, „Ten Commandments”, Eerdmans Dictionary of the Bible, p. 1 285
Cele Zece Porunci erau superioare oricărui sistem de legi cunoscut evreilor din primul secol. Până şi fariseii, care memorau cu scrupulozitate cele 613 legi mozaice, recunoşteau importanţa Decalogului. Bunăoară, în Tamid (5:1), o subîmpărţire a Mişnei, între poruncile rabinice există una care impune recitarea zilnică a Celor Zece Porunci. De asemenea, se credea că toate legile sunt cuprinse în Decalog. Filosoful evreu Philo, un contemporan al lui Isus, a scris o carte despre rolul esenţial al Celor Zece Porunci între legile biblice.
5. Ce ne spun următoarele texte despre rolul Decalogului în viaţa urmaşilor lui Hristos? Matei 19:16-19; Romani 13:8-10; Iacov 2:8-12.
Scriitorii inspiraţi ai Noului Testament au recunoscut importanţa Decalogului pentru poporul lui Dumnezeu. Studiile din acest trimestru vor aborda modul în care S-a raportat Domnul Hristos la celelalte sisteme de legi existente în vremea Sa, dar vor insista în primul rând asupra relaţiei Sale cu Cele Zece Porunci, numite adeseori şi „Legea morală”.