„Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. (…) Erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau.” (Faptele apostolilor 12:5,12)
Cineva a spus o vorbă de duh: Biserica se aseamănă cu o ceată de arici strânşi unul într-altul pentru a se feri de viscol. Cu cât ne apropiem mai mult unii de ceilalţi, cu atât ne împungem mai tare. Poate ar trebui să devenim mai degrabă o biserică de trandafiri.
Îmi place o povestire, aceea despre Petru care îşi doarme ultima noapte pe pământ. Mâine i se va tăia capul din porunca regelui Irod. Totuşi Petru doarme. O asemenea credinţă are prietenul lui Isus. Deodată, un înger al lui Dumnezeu se arată în celula închisorii. Paznicul sforăie în continuare, în timp ce îngerul îl „loveşte” pe Petru (Nu este vreme de atingeri uşoare când e timpul de plecare!). Trezit şi fără lanţuri, Petru sare în picioare, în timp ce îngerul, cu degetul la buze, îl îndeamnă să-l urmeze. Ei trec de fiecare pază adormită, în timp uşile se deschid şi se închid în mod miraculos. Petru se gândeşte că parcă ar visa. Însă aerul răcoros care îl inundă odată ajuns în strada Ierusalimului îl convinge că, într-adevăr, este liber. Îngerul dispare, iar Petru se grăbeşte spre casa prietenilor săi.
Bate la uşă atât de tare cât îl lasă curajul. În cele din urmă, se aude glasul unei femei: este Roda (în greceşte, „trandafir”), fată slujnică în casă. Dar rămâne atât de surprinsă, încât îl lasă pe Petru în întuneric şi se întoarce în fugă la adunarea în rugăciune cu vestea că cererea le-a fost ascultată. Nimeni nu o crede. Însă bătaia din uşă este insistentă şi, în cele din urmă, cineva deschide uşa! Sfârşit.
Ştii de ce a aflat toată lumea despre Roda? Pentru că s-a aflat la o întâlnire de rugăciune. Dacă te gândeşti bine, singurul ei merit a fost că s-a dus la grupa de rugăciune de miercuri seara. Eşti şi tu cunoscut pentru acelaşi motiv?
Am vorbit atâta despre rugăciunea pentru Duhul Sfânt, dar ce sens are să te rogi de unul singur? Desigur, suntem ocupaţi – cu lucrul, cu şcoala, cu ale casei – cine nu este? Crezi că în Ierusalim oamenii nu aveau treburi de făcut? Ba da, dar ei aveau un motiv de viaţă şi de moarte să se roage. Şi noi nu? Nu trăim noi chiar acum pe muchia veşniciei, nu sunt zeci de mii de vieţi omeneşti suspendate între viaţă şi moarte? Oare oraşul nostru sau adunarea noastră nu are nevoie de o rugăciune comună, la care să participe bărbaţi, femei, tineri adulţi, adolescenţi şi copii? Ce s-ar fi întâmplat dacă biserica Rodei ar fi fost prea ţepoasă ca să se adune în rugăciunea pentru Petru?
Cât de mult din istorie nu a luat alt curs tocmai pentru că oamenii lui Dumnezeu s-au strâns laolaltă să se roage?