Piatra Unghiulară în Locașul Domnului din Fălești

Noutăți iunie 1, 2026

La data de 31 mai 2026, în orașul Fălești, a avut loc un eveniment deosebit de important pentru comunitatea adventistă locală: ceremonia de punere a pietrei unghiulare pentru viitorul locaș de închinare. Această zi va rămâne înscrisă în istoria bisericii ca începutul unei lucrări realizate prin credință, unitate și devotament față de Dumnezeu.

La eveniment au participat membrii bisericii, alături de Președintele Uniunii de Biserici din Moldova, Pastorul Andrei Moldovanu, Valentin Grubâi, pastorul districtului Bălți și Igor Gurin, pastorul local. Prin mesajele și rugăciunile lor, aceștia au încurajat comunitatea să rămână statornică în credință și să continue această lucrare cu încredere în călăuzirea lui Dumnezeu.

Momentul central al ceremoniei a fost punerea primei pietre unghiulare. Pastorul Andrei Moldovanu a fost cel care a așezat prima piatră, simbolizând începutul construcției. Acesta a fost urmat de ceilalți pastori prezenți, iar apoi de membrii bisericii din Fălești, fiecare participând cu bucurie și emoție la acest eveniment.

„Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” (Psalmii 127:1).

Acest verset subliniază faptul că adevărata temelie a oricărei biserici este Domnul Isus Hristos, iar succesul oricărei lucrări depinde de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Fie ca această piatră unghiulară să reprezinte începutul unei lucrări binecuvântate, iar noul locaș de închinare să devină un loc în care Dumnezeu să fie slăvit și unde multe suflete să găsească pace, speranță și mântuire.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *