Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:20,21)
Una dintre nevoile umane fundamentale este cea de apartenenţă. Azi lumea noastră este plină de oameni speriaţi și singuri. De multe ori, ne înstrăinăm unii de alţii din cauza păcatului și a egoismului. Alteori, ne izolăm de ceilalţi din cauza nerăbdării sau a neîncrederii. Cum vom putea, în condiţiile acestea, să ne împlinim nevoia de apartenenţă?
Vestea bună este că Dumnezeu a avut grijă de această trebuinţă a noastră prin Fiul Său, Isus Hristos. El ni S-a dăruit pe Sine și, dacă Îl acceptăm în viaţa noastră, intrăm într-o relaţie de apartenenţă.
Oamenii au fost creaţi pentru a fi iubiţi, iar lucrurile, pentru a fi folosite. Oamenii au fost creaţi pentru relaţii personale, iar obiectele, pentru a fi întrebuinţate. Ispita este să iubim lucrurile și să folosim oamenii. Şi, când cedăm acestei ispite, rezultatul este nefericirea, care devine cu atât mai profundă în cazul relaţiilor de familie. Alte consecinţe sunt pierderea simţământului valorii personale și aversiunea pentru faptul că suntem folosiţi.
În lumea de astăzi, oamenii au ajuns să-și înjosească semenii într-un mod îngrozitor. Au ajuns să-i dorească pe alţii nu pentru ceea ce sunt ei, ci pentru ceea ce pot oferi. Să nu uităm că, ori de câte ori îi tratăm pe alţii ca pe niște obiecte, îi înjosim. Ori de câte ori profităm de ei, le negăm statutul de copii ai lui Dumnezeu.
Cel mai mare dar pe care l-am primit de la Dumnezeu este relaţia de apartenenţă. Apartenenţa este întotdeauna rodul iubirii. Cu toţii vrem să fim iubiţi, să fim utili, să fim preţuiţi. Şi realitatea este că nu putem deveni maturi și nu putem gusta împlinirea dacă nu suntem capabili să oferim și să primim iubire. Şi, odată ce am cunoscut dragostea Sa, suntem datori să le vorbim despre ea și altora. Dovada experienţei creștine nu este ceea ce facem pentru instituţia bisericii, ci ceea ce facem în relaţia noastră cu oamenii.
Mesajul Evangheliei nu constă din ceea ce cere Dumnezeu de la noi, ci din ceea ce El ne dăruiește: Persoana Sa, dragostea Sa, iertarea Sa.