Adventiștii din Logănești au avut grijă de o familie căreia i-a ars casa

Știri Thursday, 2 January 2020

„In vinerea de 22 noiembrie, întorcându-ne acasă de la serviciul divin de la biserică, am zărit o mașină de pompieri care grăbită căuta o casă ce luase foc. Ajungând la locul cu pricina am depistat că se aprinsese o casă bătrânească in care locuia o sărmană bătrânică și o familie tânără cu patru copii: de 3, 8, 9 și 10 anișori. Era deja întuneric afară și foarte frig. Cu toții erau speriați. Copiii au fost luați de vecină ca să se încălzească, in timp ce tatăl trebuia sa se gândească ce urma sa fie mai departe. (În acel moment soția cu copilul cel mai mic era in spital.) Soluția pe care o avea el era sa înnopteze la o altă căsuță bătrânească în care avea de gând sa își mute curând familia după ce avea să termine reparația ei. În acea zi tocmai reușise să vopsească tavanul și pereții într-o cămăruța, dar și să lipească soba avariată. Problema era însă că lipsea sticla de la geamuri, nu exista nici ușa de la intrare, era murdar… ca în timpul reparației. O familie adventistă tocmai pregătise niște haine de iarnă pentru a le oferi familiei, însă ce bine că nu le oferise înainte de incendiu pentru că aveau sa ardă și ele. Acum, după incendiu oferindu-se să i le ducă la căsuța unde aveau sa înnopteze, ei au rămas șocați de condițiile care erau acolo unde aveau sa locuiască acești copii… De aceea, nefiind indiferenți, s-au oferit sa facă curat în casă, au adus o saltea mare pe care să doarmă copiii, lenjerii și pleduri cu care să se învelească, dar și niște pături pe care le-au bătut în cele trei geamuri fără sticlă și la ușa de la intrarea în casă. O vecină a adus și niște preșuri pe jos cât și o plapumă groasă”, povestește Iulian.

A doua zi familia adventistă a anunțat biserica de această tragedie. Frații au răspuns pozitiv la chemare, erau gata să instaleze și cele trei geamuri de termopan la camera în care aveau sa locuiască. De asemenea din dărnicia lor au fost gata să ofere toate cele necesare pentru a le crea condiții decente acestor oameni. Însă și primăria locală nu a rămas indiferentă, de aceea în aceeași zi a căutat o altă casă, care avea condiții mai bune și unde avea să se mute familia. Desigur că și alți consăteni au ajutat și ei cu ce au putut.

Așadar, duminică, dis-de-dimineață, membrii bisericii adventiste din Logănești au început sa aducă dulapuri, mese, scaune, tacâmuri, un divan și un dormitor mare pe care aveau să doarmă copiii, covoare și mochetă, haine și încălțăminte. Deja pe la orele 14.00-15.00 familia cu cei patru copilași s-au mutat în casa cu soba deja caldă, deplin mobilată și pregătită cu toate cele necesare pentru trai. Familia a mulțumit mult pentru ajutorul acordat, dar și primarul satului a apreciat mult gestul Bisericii Adventiste din Logănești.

Cât de frumos e atunci când poți sa fii o binecuvântare pentru cineva care suferă. Doar în câteva ore membrii Bisericii adventiste, cu ajutorul lui Dumnezeu, au reușit sa pregătească noul cuib pentru cei patru copilași și părinții lor. Domnul fie lăudat pentru receptivitatea pe care au manifestat-o cei ce au contribuit la bucuria acestei familii.

Negru Iulian, Departamentul Informații, Logănești

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.