Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. (Ioan 14:6)
Există trei categorii de oameni în contextul călătoriei creștinului: cei care merg pe calea de sus, cei care merg pe calea de jos și cei care oscilează între acestea două. Cei care merg pe calea de jos își spun în sinea lor: „Nu trăiesc decât o viaţă. Mă voi distra cât mai mult posibil, îmi voi împlini toate dorinţele și toate poftele, fără să ţin cont de ce li se întâmplă altora.”
Cei care oscilează între cele două căi nu au niciun ţel în viaţă. Ei iau viaţa așa cum vine. Cineva l-a întrebat odată pe un vagabond cum hotăra încotro să meargă. Replica lui a fost aceasta: „Merg acolo unde mă duce vântul.” Cel oscilant face degeaba umbră pământului. El încearcă tot ce se ivește în cale, fără a urmări un scop real. Trecerea zilelor nu are nicio importanţă pentru el. Viaţa lui este un talmeș-balmeș, un amalgam de nimicuri.
Cu totul altfel sunt oamenii care umblă pe calea de sus. Apostolul Pavel face parte din această categorie: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13,14). Oamenii cu adevărat fericiţi în lumea aceasta sunt cei care cred că sunt copiii lui Dumnezeu, creaţi pentru poziţia cea mai înaltă posibil, pentru statutul de împăraţi, de viceregi ai lui Dumnezeu pe pământ. Tot ce fac ei este pentru slava lui Dumnezeu și pentru zidirea oamenilor.
Diferenţa dintre cei care umblă pe calea de sus și ceilalţi oameni este precum diferenţa dintre a trăi într-o cușcă și a trăi liber ca pasărea cerului. Pentru noi, viaţa are sens, merită trăită. Hristos este Calea de sus.
„Oricărui om i se deschide-n faţă
O Cale între căi, o Cale către viaţă
Doar sufletele mari păşesc pe drumul mare, Cei mici străbat, amarnic, nisipuri mişcătoare, Iar între cele două căi, prin mlaştini şi ponoare, Se mişcă fără ţintă o lume trecătoare.
Oricărui om i se deschide-n faţă
O cale către iad şi-o Cale către viaţă
Şi fiecare om decide pentru sine
Pe care drum să umble în veacul care vine.”
(John Oxenham)