HRISTOS NE ATRAGE LA EL

Şi, după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii. (Ioan 12:32)

Tot ceea ce este atrăgător și frumos în purtare și în caracter vine de la Domnul Hristos. El este cel mai frumos, „deosebindu-se din zece mii” (Cântarea cântărilor 5:10). El este Păstorul turmei, Împăratul împăraţilor, Mirele și Luceafărul de dimineaţă. El este izvorul de apă vie ce curge din stânca lovită. El este trandafi- rul înmiresmat din Saron. El este Soarele Neprihănirii care poartă tămăduirea sub aripile Lui. El este Pâinea vie cu care ne hrănim. El ne aduce lumină. El este esenţa dragostei veșnice.

Când privim la El, când Îl slăvim prin viaţa noastră, Îi oferim locul cuvenit. Când acceptăm să ne consacrăm Lui fără rezerve, El ne ridică deasupra egoismului și păcatelor noastre. Când intră în viaţa noastră, aduce cu El gânduri curate, dorinţe nobile, iubire adevărată și un farmec irezistibil al caracterului.

Ţine de noi să privim în direcţia potrivită. De aceea am devenit creștini. Caracterul desăvârșit al Domnului Hristos este preocuparea noastră esenţială. Noi suntem ai Lui și, prin puterea Duhului Sfânt, nu trebuie să îngăduim ca lucrurile din lumea aceasta să ia locul idealurilor noastre creștine. Trebuie să rămânem tari în credinţă.

Cele mai vitejești lupte nu sunt cele purtate cu braţele sau cu armele, ci cu mintea și cu spiritul reînnoite mereu de Domnul Hristos. Cum vom putea păstra chipul Său în noi neștirbit de ispitele și de presiunile la care suntem supuși în lumea aceasta? Cum ne vom putea păstra caracterul creștin în întuneric, cum vom putea rămâne neclintiţi în faţa minciunii? Printr-o legătură permanentă cu Domnul nostru Isus Hristos. El este Stânca pe care stăm, Lumina de pe cărarea noastră, Dragostea vieţii noastre.

Bucură-te pentru faptul că te-a atras la El prin dragostea Sa. Tresaltă de bucurie pentru că ţi-a descoperit adevărul. Bucură-te pentru că ţi-a curăţat viaţa de rău și pentru că ţi-a iertat păcatele. Bucură-te pentru că porţi chipul Său!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.