Sabatul familiei în comunitatea ”Renaștere” or. Chișinău

3 (Копировать)

”Un colț de cer.  Căminul ar trebui să fie ceea ce implică acest  cuvânt. Ar trebui să fie un mic colț de cer pe pământ, un loc în care  sentimentele să fie cultivate cu grijă, și nu înăbușite. Fericirea  noastră depinde de felul în care cultivăm dragostea, împreuna simțire  și adevărata curtoazie unii față de alții.   Un colț de cer este acel cămin în care domnește Duhul lui Dumnezeu.   Dacă este împlinită voința lui Dumnezeu, soțul și soția se vor respecta  reciproc și vor cultiva iubirea și încrederea”.

Ellen White, Căminul Adventist

Familia. Ce este ea? Cum să o faci o familie puternică? Cu ce dificultăți se confruntă ea? Cum a creat-o Dumnezeu și cu ce scop? Toate acestea și multe altele s-au auzit la data de 7 iuie într-un Sabat deosebit dedicat familiei. Acest eveniment a avut loc la biserica nr. 5 ”Renașterea” din or. Chișinău, începînd cu vineri seara.

Această sărbătoare a fost însoțită și de jubileul ”nunții de aur” (cei 50 de ani de viață împreună) a pionerilor bisericii, familiei Lăpușneanu Petru și Ana. Au fost multe emoții, retrăiri, amintiri și urări generațiilor viitoare.

Programul a fost unul bogat și plin cu cîntări, poezii, sfaturi pentru familii. De asemenea, membrii bisericii s-au implicat activ în activitățile interactive de grup. ”Cum s argumentezi biblic avantajele căsătoriei? Cum poate Decalogul influența asupra jurămintelor familiale? Care este diferența între jurămînt, responsabilitate și promisiune? Ce efecte poate avea altarul de seară și dimineață în familie? Ce valori trebuie să dezvolte o familie creștină?…” Aceste și alte întrebări au fost discutate în grupuri.  Membrii bisericii și-au exprimat părerile și propriile experiențe. Oamenii au fost cointeresați de temele discutate, au avut experiență în domeniul acesta și au dorit să-și  împărtășească observațiile și experiențele. S-a observat faptul că oamenii au nevoie de comunicare și activități interactive, mai ales în cadrul unui domeniu cunoscut pentru ei.

La sărbătoare au participat ș oaspeții invitați – familia Zamostean Gheorghe și Parascovia, pastorul Alexandru Marușceac care s-au împărtășit cu meditații spirituale și îndrumări. La fel această sărbătoare a fost vizitată de oaspeții și prietenii bisericii. După partea spirituală toți cei prezenți au continuat părtășia la o masă în cercul familiei.

Încă odată ne-am convins ca trebuie nu doar să vorbim despre familie, ci să și practicăm cele discutate – să comunicăm, să respectăm părerea altora, să-i oferim oamenilor posibilitatea de a se exprima și de a face ceva împreună. Dorim ca familiile noastre să reflecte caracterul și scopul ceresc, iar familia noastră creștină să crească și să se întărească.

Olga Meșcoi

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.