Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă. (Apocalipsa 14:7)
Duhul Sfânt este cel mai bun dar pe care ni-l oferă Dumnezeu. Dar ce se întâmplă atunci când Duhul Sfânt ne ia viaţa în stăpânire? Cum putem ști dacă suntem stăpâniţi de El?
Să nu căutăm umplerea cu Duhul Sfânt din motive greșite. Ea nu ne este dată ca să facem noi ce vrem cu ea. Nu ne este dată decât dacă știm cum o putem folosi și dacă suntem pregătiţi pentru ea. Singurul scop suprem pentru care trebuie să ne-o dorim este acela de a-I da slavă lui Dumnezeu. Dacă avem motive egoiste, nu o vom primi. Nu putem fi plini de Duhul Sfânt atâta timp cât suntem plini de noi înșine.
Avem mai întâi nevoie de o adevărată curăţire a inimii și a vieţii. „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul” (Ioan 16:8). Este posibil ca inimile noastre să fie ale lui Dumnezeu numai în parte și să fie murdare. De aceea, prima lucrare a Duhului Sfânt este convingerea de păcat și apoi curăţirea. Această golire de eu și de păcat constituie prima condiţie pentru umplerea cu Duhul Sfânt. E imposibil să fim umpluţi în același timp cu două lucruri diferite. Iar dacă suntem chiar și numai parţial stăpâniţi de motive egoiste, nu vom putea fi stăpâniţi pe deplin de Duhul. Umplerea cu Duhul Sfânt nu este o stare temporară de exaltare, o emoţie de-o clipă, care, în loc să îndrepte privirea spre Dumnezeu, atrage atenţia la oameni.
Oriunde este prezent, Spiritul Sfânt Îi dă slavă lui Dumnezeu. El ne poartă de la urâţenie la frumuseţe, de la plăceri deșănţate la valorile eterne, de la închinarea searbădă la devoţiunea autentică, de la neliniște la tihnă, de la ură la iubire, de la neascultare la ascultare. Întreaga viaţă este înnoită și pusă în acord cu Dumnezeu. Cel care are această experienţă nu mai este mânat de lupta pentru putere și de înălţarea de sine. Nu mai suferă de patima etalării publice.
Când au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, singura preocupare a apostolilor era adevărul Său, neprihănirea Sa, dragostea Sa, Împărăţia Sa și venirea Sa. Ca oameni, știau că nu aveau nicio putere. Şi cu cât se apropiau mai mult de puterea Duhului, cu atât mai puţin vorbeau despre ea. Slava era a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va da altuia slava Sa.