Când a fost creată de Dumnezeu, lumea noastră era desăvârşită. Însă, prin intrarea păcatului, această lume desăvârşită a fost grav distrusă. Istoria mântuirii ne arată că unul dintre scopurile primei veniri a Domnului Isus pe pământ a fost acela de a reface desăvârşirea de la început. În final, cei răscumpăraţi vor trăi într-o lume perfectă, ca la început, unde va domni iubirea.
După cum am văzut, dragostea poate exista numai într-un univers moral, numai într-un univers în care trăiesc fiinţe morale. Iar pentru ca să fie morale, fiinţele acestea trebuie să fie şi libere. Se ridică atunci întrebarea: Va mai reapărea răul vreodată?
5. Cum ne ajută Daniel 7:27, Ioan 3:16 şi Apocalipsa 21:4 să răspundem la această întrebare? Ce înseamnă cuvântul „veşnic”?
Când a creat universul, Dumnezeu a hotărât anumite condiţii pentru stabilitatea lui. Lucrul acesta reiese cel mai clar din Geneza 2:17, unde Adam este înştiinţat de faptul că nesocotirea poruncii exprese a lui Dumnezeu duce la moarte. Simpla menţionare a morţii ne arată că, pentru om, veşnicia era condiţionată. Adam se putea bucura de viaţa veşnică numai cu condiţia de a-I rămâne loial lui Dumnezeu.
Potrivit profeţiilor, pe pământul înnoit, moartea nu va mai fi o realitate, ceea ce înseamnă că vom trăi veşnic. Unii se întreabă dacă păcatul va mai apărea vreodată. Cu siguranţă, nu!
6. Citeşte Ieremia 31:31-34. Ce principiu prezentat aici ne ajută să înţelegem că răul nu va mai reapărea niciodată?
Împărăţia veşnică va fi formată din acei oameni care I-au rămas loiali lui Dumnezeu pe tot parcursul experienţei lor religioase. În faţa persecuţiei şi a necazurilor vieţii, ei au ales să asculte şi s-au arătat dispuşi să ducă o viaţă de slujire. Dumnezeu promite să scrie Legea Sa în inimile lor pentru ca ei să facă în mod natural ce Îi este plăcut Lui. În Împărăţia lui Hristos, păcatul nu-şi mai găseşte locul pentru că acolo domneşte neprihănirea.