Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el, cu Mine. (Apocalipsa 3:20)
M-am botezat în perioada comunistă, într-una dintre cele mai calde biserici din Bucureşti. Eram student. Comitetul m-a înştiinţat că, potrivit cu angajamentul luat la botez de a sluji în biserică, voi primi o misiune potrivită cu darul pe care îl am. Mă vedeam ajutor de diriginte la Departamentul Tineret, întrucât eram pasionat de scris. Cu speranţa aceasta, am aşteptat numirea. Şi a venit: diacon la uşă! Am fost tulburat profund de lipsa de apreciere pentru darurile mele. Mi-am propus să mă transfer la altă biserică, dar după ce aveam să slujesc un Sabat, două, ca să nu fie atât de evidentă ruptura. Însă a venit… surpriza! Când îi primeam pe fraţi sau îi conduceam spre ieşire, la terminarea serviciului religios, atitudinea lor, zâmbetele, cuvintele amabile, mi-au deschis inima, făcându-mă să înţeleg că nu există ceva mai preţios decât relaţia frăţească pe care o dezvolţi în calitate de… diacon la uşă.
Uşa harului stă deschisă cât timp caracterul Mântuitorului nu şi-a făcut pe deplin lucrarea de modelare în om, în vederea însuşirii neprihănirii Lui. Lucrarea păcătosului pocăit, aflat în procesul maturizării creştine, constă în a face evident şi pentru alţii faptul că uşa îndurării mai este deschisă, el oferindu-se ca o exemplificare vie a modului cum l-a salvat Isus. „După ce această [judecată de] cercetare se va încheia, după ce cazurile celor care s-au declarat de-a lungul timpului urmaşi ai lui Hristos vor fi fost examinate şi se va decide în dreptul lor, atunci, şi nu mai înainte, se va încheia harul şi se va închide uşa îndurării.” (TV, p. 353)
La fel ca preoţii care au rămas cu chivotul în mijlocul Iordanului până când a trecut tot poporul, cei care mijlocesc cu mijlocirea Domnului nostru vor folosi toată influenţa vieţii lor sfinte până când va intra pe uşă ultimul doritor de viaţă veşnică.
Cei care susţineau că nu se împlinise nicio profeţie pe 22 octombrie au devenit cunoscuţi ca adventiştii „uşii deschise”, pe când cei care susţineau că atunci avusese loc împlinirea unei profeţii erau cunoscuţi ca adventiştii „uşii închise”. (George Knight, Searching for Identity, p. 52)
George Uba, pastor, Conferinţa Muntenia