Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că protivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8)
În Bagdad, trăia odată un calif evlavios. Se ruga în fiecare dimineaţă, la oră fixă, cu maximă rigurozitate. Într-o dimineaţă, cine ştie din ce pricini, s-a uitat dormind şi risca să depăşească ora pentru rugăciune. Un străin a năvălit în odaia lui, strigând: „Măria Ta, scoală-te că întârzii la rugăciune!” „Cine este acela care mă trezeşte?” întrebă califul. „Măria Ta, sunt Diavolul şi am venit să te trezesc la rugăciune! De douăzeci de ani, te rogi în fiecare dimineaţă. Dar noi, diavolii, nu prea ne temem de rugăciunea ta. E ca o datină. Te rogi regulat şi păcătuieşti la fel. Îţi lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Nu ai putere. Acum dormeai dus şi ne-am zis că vei întârzia la rugăciune, iar când te vei trezi, îţi va părea rău. Cum de douăzeci de ani nu s-a întâmplat aşa ceva, vei simţi o mare părere de rău, vei începe să te rogi cu duh, cu căldură, cu lacrimi de pocăinţă, iar noi, diavolii, ne temem de o astfel de rugăciune.”
Abil, viclean, vrăjmaş, numiţi-l cum vreţi, pentru că nu-i pasă câtă vreme îşi atinge obiectivul cu pământenii: să-i împărtăşească şi alţii soarta. Bunul Tată trimite azi veste că nu ne constrânge la ascultare sau devoţiune, dar, dacă tot ne-a trecut Cartea asta prin mâini, să o păstrăm deschisă împreună cu inima şi mintea. Prima, pentru locuirea Duhului, a doua, pentru iluminarea adusă de acelaşi Sfânt Duh.
Şi nu uitaţi că Diavolul iese la atac doar atunci când căutătorul de viaţă veşnică îşi manifestă vizibil interesul pentru Dumnezeu. Starea de nepăsare nu-i provoacă temeri. „Când oamenii nu depun niciun efort pentru a se opune puterii lui (…), Satana nu-şi face griji. Însă, când atenţia este atrasă spre lucrurile veşnice (…), el este prezent, încercând să opună puterea lui puterii lui Hristos şi să anuleze influenţa Duhului Sfânt.” (TV, p. 427)
Marele misionar Hudson Taylor a scris următoarele cuvinte: „Puterea rugăciunii n-a fost testată niciodată la capacitatea sa maximă. (…) Dacă vrem să vedem minuni puternice ale puterii şi harului divin (…), să răspundem invitaţiei lui Dumnezeu: «Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde!»”
Marius Munteanu, pastor, preşedintele Institutului Teologic Adventist