Studiu suplimentar

„Satana ştie că aceia care cer de la Dumnezeu iertare şi har le vor primi. De aceea, el le pune păcatele înainte ca să-i descurajeze. El caută mereu ocazii să se plângă împotriva acelora care încearcă să asculte de Dumnezeu. El caută să facă să pară coruptă chiar slujirea lor cea mai bună şi cea mai vrednică de primit. Prin planuri nenumărate, foarte subtile şi nemiloase, se străduieşte să obţină condamnarea lor.

În propria putere, omul nu poate face faţă acuzaţiilor vrăjmaşului.
El stă înaintea lui Dumnezeu în haine mânjite de păcat, mărturisin­du-şi vinovăţia. Dar Isus, Apărătorul nostru, prezintă o rugăciune eficientă în favoarea tuturor acelora care, prin credinţă şi pocăinţă, şi-au predat Domnului viaţa pentru a fi păzită. El le susţine cauza şi, prin argumentele puternice ale Calvarului, îl biruie pe învinuitorul lor. Ascultarea Sa desăvârşită de Legea lui Dumnezeu I-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, iar El cere de la Tatăl Său milă şi împăcare pentru omul vinovat. El îi spune învinuitorului poporului Său: «Domnul să te mustre, Satano! Aceştia sunt răscumpăraţi cu sângele Meu, tăciuni scoşi din foc.» Iar acelora care se încred în El cu tărie le dă asigurarea: «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare» (Zaharia 3:4).” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 586, 587

Întrebări pentru discuţie

1. Citiţi fragmentul din Ellen G. White notat mai sus. Cum lămureşte el marele adevăr al mântuirii prin credinţă? Cum putem găsi speranţă şi mângâiere în aceste cuvinte, în clipele noastre de mare descurajare din cauza defectelor şi a neajunsurilor personale? Cum putem învăţa să facem din acest mare adevăr o sursă de putere, care să ne ajute să nu-L părăsim pe Domnul din cauza simţământului de nevrednicie? Cum putem face din acest adevăr minunat o sursă de putere pentru a continua să-L iubim pe Domnul şi să păzim toate poruncile Sale?

2. În cadrul grupei, revedeţi întrebarea finală de la secţiunea de joi. De ce cădem atât de uşor în această capcană? La ce pericole ne expunem atunci când transformăm religia într-un fel de „serviciu de asistenţă socială”? Cum putem menţine o atitudine echilibrată?

3.  Unele părţi din cartea lui Zaharia sunt dificile, dar putem desprinde din ea mai multe lecţii despre vieţuirea creştină. Care sunt lecţiile acestea?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.