Drumul spre cer al comunităţii Efes a început după căderea imperiului sovietic, când un număr mare de evanghelişti străini au venit în fostele republici unioniste să le arate oamenilor drumul spre cer. Printre ei s-a numărat şi Harmon C. Brownlow, care a sosit la Chişinău la finele anului 1992. Evanghelistul Brownlow acumulase deja o experienţă vastă în predicarea Evangheliei dat fiind faptul că organizase campanii în diverse ţări ale lumii. Moldova urma să fie o experienţă inedită.
Palatul Republicii din capitală întrunea la acea dată toate condiţiile necesare pentru evanghelizare şi fusese pus integral la dispoziţia oaspetelui din SUA. La finele programului Brownlow s-a convins că în Moldova secerişul este mare, iar lucrătorii sunt puţini şi întorcându-se în SUA şi-a spus că va face pentru această ţară mult mai mult decât poate face un evanghelist.
Programul de la Palatul Republicii a fost binecuvântat cu prezenţa a sute de chişinăuieni şi oaspeţi ai capitalei care au fost luminaţi de Duhul Sfânt şi convinşi de necesitatea unei schimbări în viaţă. La sfârşitul campaniei 325 de suflete au fost botezate după porunca Domnului, mărturisind despre puterea lui Dumnezeu de a transforma vieţi de oameni.
A urmat apoi organizarea noii comunităţi adventiste. Uniunea şi Conferinţa de Sud au fost inspirate de Cel Prea Înalt ca să transfere câteva familii cu experienţă în credinţă din comunitatea Betel în comunitatea Efes pentru a îndeplini rolul de părinte spiritual pentru cei veniți în biserică. Familiile Osadciuc, Lungu, Chiriac ş.a. au format nucleul şi comitetul comunităţii IV Efes.
În același timp administrația Conferinţei a onorat dorinţa lui Harmon Brownlow de a-l desemna pe Ion Osadciuc să păstorească comunitatea. Din cele 325 de persoane botezate, doar 177 au fost înscrişi în registrul comunităţii, ceilalţi, fiind din Ghidighici, Străşeni, Călăraşi, Buţeni şi Hânceşti, au devenit membri în localităţile lor.
Drumul spre cer a familiei adventiste Efes a trecut prin Palatul Feroviarilor. Pastorii Osadciuc şi Lungu s-au mobilizat să consolideze credinţa noilor membri. Credincioșii aveau multe întrebări, la care primeau răspunsuri coerente, înţelepte şi fundamentate biblic. Pe parcursul săptămânii se organizau cursuri biblice pentru cei care frecventau biserica, dar nu se hotărâse să se boteze imediat după campania lui Brownlow. Nu a durat mult până când aceştia au decis să încheie legământ cu Domnul şi să meargă alături de cei 177 de adventişti „efeseni” pe drumul credinței. De remarcat este faptul că pastorul Osadciuc a primit un ajutor potrivit la timpul cuvenit în persoana tânărului prezbiter Dumitru Postolache.
Harmon Brownlow a plecat din Moldova cu dorinţa părintească de a le asigura pruncilor din Efes toate condiţiile necesare pentru creştere spirituală. Pe lângă faptul că a achitat costurile de arendă în Palatul Feroviarilor, el a fost îndemnat de Dumnezeu să finanţeze construcţia unei case de rugăciune în Chişinău, lucru incredibil şi imposibil de realizat în mintea multora.
Totuşi marea minunea s-a realizat pe 9 septembrie anul 2000 când uşile celei mai mari case de rugăciune din Chişinău fuseseră deschise pentru toţi locuitorii oraşului.
Inaugurarea lăcaşului nu a fost posibilă fără implicarea şi contribuţia financiară a membrilor. Au fost persoane care au jertfit bijuterii şi bunuri materiale pentru a ajuta într-o mică măsură la avansarea lucrărilor de construcţie. Anatolie Guivan, Boris Jukov, Igor Gurin au lăsat o amprentă adâncă în mortarul acestei case de rugăciune.
Indiscutabil cea mai mare contribuţie a avut-o Harmon Brownlow. Cineva a spus că cei ce fac lucruri mari sunt nu oamenii mari, ci oamenii consacraţi. Consacrarea bătrânului evanghelist a făcut posibilă construcţia lăcaşului de pe strada Neculce şi minunea inaugurării din 9 septembrie anul 2000.
Succesorul lui Ivan Osadciuc şi Ștefan Lungu au fost Samuil Cherdivară și Mihai Balan, care trebuiau să continue lucrarea spirituală, dar şi lucrările de construcţie a lăcașului de cult. Pastorul Cherdivară a avut un interes deosebit faţă de tânăra generaţie pe care a reuşit s-o consolideze în jurul său. Tinerii erau nelipsiţi de la seratele de tineret, iar subiectele abordate interactiv magnetizau publicul. Consecinţa lucrării cu tineretul a fost convertirea multor tineri, printre care mulţi studenţi de la instituţiile superioare de învăţământ.
Istoria contemporană consemnează perioada când comunitatea a fost păstorită de fraţii Ion Melniciuc, Simion Sprânceană şi Leonid Panciuc. În aceste vremuri comunitatea străbate cu vigilenţă întunericul spiritual al acestei lumi seculare, luminând drumul spre cer şi grăbindu-se să iasă din această lume solidă şi împietrită la inimă de păcat. După 20 de ani de călătorie lumina de la capătul tunelului deja se zăreşte. Ce facem în continuare? Ne oprim în mijlocului drumului stâncos ca cele 10 iscoade sau mergem curajos mai departe ca Iosua şi Caleb?
Sergiu Miron