Sâmbătă, 10 mai 2025, în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din or. Hîncești a avut loc Festivalul de muzică pentru copii intitulat „Să proslăvim dragostea lui Hristos!”. La acest eveniment au participat copii din localitățile Sărata Galbenă, Hîncești, Ivanovca Nouă, Logănești, Buțeni, Nisporeni și Porumbrei.
În total, 82 de copii au fost implicați în festival. Aceștia au interpretat imnuri creștine și piese instrumentale la diverse instrumente precum pian, vioară, trompetă, acordeon și saxofon, exprimând bucuria și recunoștința față de dragostea lui Hristos, care s-a jertfit pe cruce pentru mântuirea noastră.
Un moment deosebit l-a constituit prestația corului de copii din Sărata Galbenă, care a impresionat prin interpretarea lor și prin uniformele albastre pregătite special pentru acest eveniment. De asemenea, copiii din Porumbrei, localitate unde nu există încă o biserică adventistă, au participat pentru al treilea an consecutiv, demonstrând dorința lor de a-L slăvi pe Mântuitor.
Conducătorul Departamentului Copii UBM, Belaia Svetlana