Într-o atmosferă plină de recunoștință și bucurie, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (AZȘ) din s. Sângereii Noi a marcat recent sărbătoarea secerișului pe data de 5 octombrie 2024, printr-un program special, dedicat recoltelor și binecuvântărilor oferite de Dumnezeu.
Programul a fost deosebit de emoționant, având în prim-plan implicarea copiilor și a femeilor din biserică. Copiii, cu entuziasmul lor caracteristic, au prezentat o scenetă despre recunoștință și sinceritate. Într-o manieră creativă, micii actori au reușit să transmită lecții de credință și sacrificiu, punând accent pe importanța colaborării cu Dumnezeu și cu oamenii din-prejurul nostru. Nu au lipsit nici cântările pline de speranță și laudă, interpretate atât de copii, cât și de corul departamentului de femei ale bisericii. Vocile delicate, dar puternice ale acestora au umplut biserica cu armonii care au adus sufletele mai aproape de Dumnezeu.
Sărbătoarea secerișului în cadrul Bisericii AZȘ nu este doar o ocazie de a aduce mulțumiri pentru recoltele pământului, ci și un moment de introspecție spirituală, când credincioșii sunt încurajați să recunoască roadele spirituale din viețile lor. În acest spirit, pastorul bisericii a ținut un mesaj inspirator despre semnificația simbolică a secerișului în Biblie, subliniind importanța pregătirii spirituale și a aducerii de roade sufletești în fața lui Dumnezeu.
După încheierea programului religios, comunitatea s-a adunat pentru o masă festivă, unde s-au împărtășit povești despre recoltă, binecuvântările familiei și experiențele personale din timpul anului. Atmosfera de comuniune și unitate a fost resimțită de toți cei prezenți, programul fiind o dovadă a implicării fiecărui membru al comunității în viața bisericii.
Această sărbătoare a secerișului rămâne un moment de reflecție asupra darurilor spirituale și materiale pe care le primim și o reafirmare a dependenței noastre de Dumnezeu, cel care face ca fiecare sămânță plantată, fie în pământ, fie în inimile noastre, să dea roade din belșug.
Pastorul bisericii AZȘ din s. Sîngereii-Noi, Pirojoc Valentin