De Thomas J. Mostert, Jr.
Era o după-amiază de Sabat tipică pentru Florida, foarte cald cu multă umiditate în aer – o zi numai bună de stat în casă, la răcoare. Dar în timpul serviciului divin de dimineață, unul din liderii bisericii a solicitat voluntari pentru a împărți pliante pentru înscriere la studii biblice, în acea după-amiază. Inima mea de adolescent a fost profund mișcată de dorința de a ajuta, așa că am ridicat mâna. Dar odată cu creșterea temperaturii, interesul meu în lucrarea de evanghelizare a scăzut. Regretam decizia pe care o luasem, dar m-am ținut de cuvânt şi m-am alăturat grupului care pleca în lucrare misionară, în acea după-amiază călduroasă greu de suportat.
Am fost instruiți să sunăm la fiecare casă desemnată fiecăruia şi să încercăm să stăm de vorbă cu cât mai mulți oameni. Dacă nu răspundea nimeni trebuia să lăsăm pliantul în ușă. Cu o voce clară şi autoritară ni s-a spus: ”Oricare ar fi situația nu săriți nici o casă, pentru că nu știți niciodată cine ar putea aștepta vizita voastră.”
Organizatorii m-au lăsat singur să vizitez casele de pe șase 6 străzi. La a șasea stradă eram deja un adolescent obosit şi supraîncălzit, gata să moară pentru un pahar cu ceva rece de băut. Mi-am îndeplinit misiunea cu multă conștiinciozitate, sunând la fiecare casă cu excepția ultimei – în fața căreia mă aflam, un apartament la capătul unei alei din piatră cubică. Nu părea să fie cineva acasă. Draperiile erau trase şi nu era niciun semn că ar fi cineva în gradină.
”Am să sar peste aceasta” mi-am spus ”nu merită efortul. Probabil că deja sunt așteptat de către organizatori. N-ar trebui să-i las să mă aștepte. Dar – dacă totuși se află cineva în această casă, așteptând ceea ce eu le pot oferi?”
Obosit, mi-am târâit picioarele pe alee şi pe treptele din fața ușii. Am bătut timid la ușă, sperând că nimeni nu-mi va răspunde. În timp ce mă întorceam să plec, uşa s-a deschis.
Trei luni mai târziu, la botez, toată biserica a ascultat povestea unei femei care se ruga, ca Dumnezeu să trimită la ea pe cineva care s-o ajute să-şi schimbe viața. M-am sculat în picioare, fericit să confirm că eu fusesem acea persoană.
El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți.“ Luca 19:17
Thomas J. Mostert, Jr. este președintele Uniunii de Conferințe Pacific a bisericii adventiste de ziua a șaptea, în Westlake Village, California. Este membru al bisericii adventiste Thousand Oaks, California.
Experiența face parte din cartea Over & Over Again vol.2, editată de Ronald Alan Knott.