Zilele acestea UNICEF a promovat pe rețelele de socializare un clip al unui experiment de conștientizare a populației vizavi de comportamentul nostru schimbător în ceea ce privesc copiii, judecându-i după aspectul exterior. Astfel în primul cadru plasează o fetiță de 6 ani, frumos îmbrăcată într-o zonă pietonală, suficient de circulată, pentru a putea fi observată. Reacțiile nu întârzie să apară. Grija celor din jur este evidentă. Nu la fel se întâmplă și în cel de al doilea cadru, când aceeași fetiță, este plasată în aceeași zonă, purtând de data aceasta haine murdare, ea însăși nefiind prea curată.
Următoarea scenă este filmată într-un restaurant, același scop, aceleași haine curate și mai apoi murdare. Cum era de așteptat, reacțiile sunt identice. Dacă în prima fază mica noastră actriță este foarte ușor acceptată, chiar consolată sau ușor mângâiată, în ultimul cadru surprins de camerele de filmat, vedem o schimbare totală de atitudine, nu doar de ignorare, ci chiar de respingere verbală și fizică până în acel punct în care protagonista experimentului se retrage în grabă cu lacrimi în ochii din cauza suferinței provocate de atitudinea celor mari.
Sigur că pe această temă este mult de discutat, și cu siguranță că noi am fi reacționat la fel. Este suficient să mergi în prima intersecție semaforizată și vei întâlni numeroase astfel de cazuri. Dar poate pe viitor vom aborda și acest subiect. Ceea ce pe mine totuși m-a impresionat, a fost suferința acestui copil, care acceptând să participe la un astfel de experiment cu siguranță nu s-a gândit că va fi respinsă de cei mari. Copiii știu una și bună: toți adulții iubesc copiii. Oare chiar așa să fie? Noi știm răspunsul dar trist este că așteptările lor cu privire la noi sunt altele iar noi ignorăm acest aspect.
Haideți să mărim puțin lupa și să privim mai adânc în familia noastră. Fiecare își cunoaște familia și nu îmi propun să generalizez. Secolul 21 aduce viteza în viața noastră, aduce tehnologie avansată, aduce multă cerere și automat oferta trebuie să crească. Nouă adulților, adică părinților, ne revine sarcina de a satisface cererile, și nu mâine sau săptămâna viitoare, luna viitoare ci ieri dacă se poate. Stresul ajunge la cote alarmante și familia are de suferit, copiii resimțind cel mai adesea o respingere sau o ignoranță acută din partea noastră. Sunt ocupat!…Nu vezi că am treabă? Vorbesc la telefon! Du-te de aici! Nu am timp acum, mâine și mâine devine niciodată.
Acesta este modul în care copiii noștri ajung să simtă durerea respingerii, durerea îndepărtării…până în momentul în care încep să se obișnuiască cu această stare de fapte. Dacă vă gândiți care este sursa nemulțumirii lor, încăpățânării sau revoltei, a cuvintelor tăioase…nu o căutați prea departe, nu încercați să aruncați vina pe colegii de clasă sau pe copiii din anturajul lor, pur și simplu priviți cu sinceritate în adâncul dumneavoastră și poate în oglindă. „ Dar pentru oricine va face sa păcătuiască pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos sa i se atârne de gat o piatra mare de moara și să fie înecat în adâncul marii.”Matei 18:6
Și știți care este avantajul nostru al adulților? Cândva am fost și noi copii și am trecut și noi pe aceiași cărare pe care trec copiii noștri. Înțelepciunea ne stă la dispoziție trebuie doar să o cerem de la Marele Înțelept, ajutorul fiindu-ne garantat. „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”. Filipeni 4:13.
Revenind la micuța noastră îndurerată și înlăcrimată…voi înșivă, ați simțit vreodată acea durere din piept, acea dorință de a plânge în brațele cuiva când ești rănit și să nu ai unde să te duci? La fel simt și copiii noștri când îi respingem, când nu ne găsesc atunci când ne caută.
Pentru majoritate copiilor acum este perioada vacanței. Înarmați-vă cu putere și răbdare și priviți la următoarele sugestii pentru un timp de calitate cu copiii, cu familia.
- Faceți plimbări împreună în parc, pe jos sau cu bicicleta.
- Ascultați ce are de spus copilul atunci când reveniți de la serviciu…chiar dacă sunteți obosiți sau nu pare interesant. Pentru el este și contează.
- Priviți împreună un răsărit sau un apus de soare, cercetați cerul înstelat sau cautați animăluțe pufoase formate din nori.
- Jucați-vă împreună și faceți-i să zâmbească cel puțin o dată pe zi.
Ca părinți ne preocupăm de bunăstarea lor fizică, emoțională și spirituală. Dorim să le oferim tot ceea ce noi nu am avut, și uităm să le oferim esențialul: timpul nostru, joaca noastă, îmbrățișarea noastră, ascultarea noastră și sprijinul nostru. Copiii nu sunt ai noștri sunt ai Lui, ai Creatorului și ziua revenirii Lui este aproape și ne vrea cu toții împrejurul mesei Sale.
Un ultim gând: „Dacă vreți ca bisericile voastre să aibă mâine tineri, azi jucați-vă cu copiii!” Kristine Chirileanu
MARANATA, Domnul vine!