Pentru studiul din această săptămână, citește: Luca 22:39-46; 22:53; Geneza 3:1-6; Matei 12:30; 1 Corinteni 15:14; 2 Corinteni 13:8.Sabat după-amiază
Textul de memorat: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcă- toşilor, să fie răstignit şi a treia zi să învieze.” (Luca 24:7)
Domnul Isus a fost conştient din copilărie că a venit pe acest pământ pentru a împlini voia Tatălui (Luca 2:41-50). El a dat învăţătură, a vindecat şi a slujit cu hotărârea fermă de a asculta de Tatăl. Acum, după ultima cină, venise timpul să meargă singur, să spună „da” voinţei lui Dumnezeu, să fie trădat şi tăgăduit, să fie judecat şi răstignit şi să se înalţe biruitor asupra morţii.
El a ştiut pe tot parcursul vieţii că nu putea să evite crucea. În evanghelii, cuvântul trebuie este utilizat de multe ori în relaţie cu suferinţele şi cu moartea lui Isus (Luca 17:25; 22:37; 24:7; Matei 16:21; Marcu 8:31; 9:12; Ioan 3:14). El trebuie să meargă la Ierusalim. El trebuie să pătimească. El trebuie să fie tăgăduit. El trebuie să fie înălţat. Nimic nu avea să-L descurajeze pe Fiul lui Dumnezeu să meargă la Golgota. El a denunţat orice sugestie de a respinge crucea ca venind de la Satana (Matei 16:22,23). Convingerea Sa era că trebuia „să meargă…, să pătimească…, să fie omorât… şi… să învieze” (vers. 21). Pentru El, drumul către cruce nu era opţional, ci necesar. Era drumul pe care El Însuşi îl alesese (Luca 24:25,26,46), ca parte din „taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui” (Coloseni 1:26).