Credinţa şi Legea

„Dumnezeu este dragoste” – aceasta este tema dominantă a Scripturii. Iar Dumnezeu Îşi arată cel mai bine dragostea prin harul Său. Dacă Şi-ar fi folosit puterea nelimitată, El ar fi putut foarte simplu să şteargă omenirea de pe faţa pământului. Dar El a ales să aibă răbdare şi să le dea tuturor şansa de a trăi o viaţă deplină în Împărăţia Sa veşnică. Mai mult chiar, El Şi-a arătat dragostea oferind personal plata pentru păcat.

Dar iubirea lui Dumnezeu este legată în mod direct de dreptatea Sa. Astfel, deşi le dă oamenilor nenumărate ocazii de a-şi alege destinul, El nu îi aduce cu forţa în împărăţia pe care au respins-o. La judecată, când vor sta în faţa tronului divin, cei răi vor fi condamnaţi de atitudinea lor. Niciunul dintre ei nu va putea să pretindă că nu a cunoscut cerinţele divine. Fie prin revelaţia din natură, fie prin cea scrisă, toţi oamenii au luat cunoştinţă de principiile fundamentale ale Legii lui Dumnezeu (vezi
Romani 1:19,20; 2:12-16).

4. Cine va intra în Împărăţia lui Dumnezeu şi cine nu va intra? De ce? Ce rol are Legea lui Dumnezeu aici? Observă contrastul izbitor dintre cele două grupe de oameni! 1 Corinteni 6:9-11; Apocalipsa 22:14,15.

Este interesant că, atunci când comparăm cele două pasaje biblice amintite, observăm că în Împărăție vor intra creștinii credincioși care au fost socotiți neprihăniți în Numele Domnului Hristos „prin credinţă, fără faptele Legii” (Romani 3:28), dar care au păzit această lege.

„Hotărârea luată de Dumnezeu de a-i exclude pe cei răi din cer nu este arbitrară: ei sunt lăsaţi afară din cauza nepotrivirii lor pentru tovărăşia cerului. Slava lui Dumnezeu ar fi pentru ei un foc mistuitor. Ei vor primi cu bucurie nimicirea, ca să se poată ascunde de faţa Celui care a murit ca să-i răscumpere.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 18

Ce explicaţii din acest paragraf ne ajută să înţelegem mai bine subiectul dureros al sfârşitului celor răi?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.