Legea lui Dumnezeu este o lege a îndurării, însă, la sfârşit, El o va întrebuinţa ca standard pe baza căruia îi va judeca pe oameni. El i-a oferit păcătosului multe ocazii de a se pocăi şi de a se angaja să-I fie loial, dar vine ceasul când va spune: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe, cine este întinat să se întineze şi mai departe, cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe” (Apocalipsa 22:11). Prin aceste cuvinte, va fi anunţată judecata finală.
5. Ce ni se spune despre judecată în Apocalipsa 14:7? Dar în Faptele 17:31; 2 Timotei 4:1 şi 2 Corinteni 5:10? Ce ne spune Ioan 5:30 despre rolul îndeplinit de Domnul Isus la judecată?
Domnul Hristos Şi-a păstrat relaţia specială cu Tatăl Său şi după ce a lăsat deoparte prerogativele divine şi a devenit om (Filipeni 2:5-11). Când conducătorii religioşi L-au acuzat de blasfemie, El le-a spus că primise de la Tatăl autoritatea de a îndeplini anumite lucrări (Ioan 5:19-30), printre care şi judecata. Faptul că Tatăl i-a încredinţat Fiului judecata este o dovadă de mare bunătate, fiindcă Hristos S-a făcut om şi este în măsură să ne judece fără părtinire. El a trăit pe acest pământ şi nu va condamna pe nimeni pe nedrept. De fapt, nu El este cel care îl condamnă pe păcătosul nepocăit, ci omul se condamnă singur prin refuzul de a asculta de porunca lui Dumnezeu (Ioan 12:48).
Mulţi oameni ştiu ce cuprinde Legea lui Dumnezeu, dar nu ştiu cum să o respecte. Legea nu este o listă cu obligaţii de îndeplinit, pe care trebuie să le bifăm ca să putem fi primiţi în Împărăţia cerului. Ea este un mijloc prin care ne manifestăm dragostea în diferite forme. Noi nu împlinim Legea pentru a câştiga favoarea lui Dumnezeu, ci pentru a le împărtăşi celor din jur dragostea Sa. Legea indică măsura în care am manifestat dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. La judecata finală, Hristos va conduce lucrările şi va stabili verdictul în baza „legii slobozeniei” (Iacov 2:12).