Legea ne arată păcatele, dar nu poate să ne scape de ele. Ea ne ajută să ne dăm seama că avem nevoie de Domnul Isus, unicul remediu pentru păcat.1. Ce aflăm din Romani 5:12-21 despre harul lui Dumnezeu?
În acest pasaj, remarcăm mai întâi asocierea constantă dintre păcat şi moarte. Ele apar iar şi iar într-o legătură strânsă, deoarece păcatul duce la moarte.
În versetul 20, Pavel spune că Legea „a venit” ca să se înmulţească păcatul, în sensul că scopul ei este acela de a defini păcatul. După aceea, el adaugă: „Dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Cu alte cuvinte, oricât de grave ar fi păcatele noastre, harul lui Dumnezeu le poate acoperi integral, dacă cerem, prin credinţă, împlinirea făgăduinţei Sale.
Mulţi limitează păcatul strict la încălcarea Celor Zece Porunci, însă, conform cu 1 Ioan 3:4, „păcatul este fărădelege”, ceea ce înseamnă că orice faptă care contravine principiilor lui Dumnezeu este păcat. Astfel, când a mâncat din fructul interzis, Adam s-a făcut vinovat de păcat pentru că a călcat o poruncă a lui Dumnezeu (Geneza 2:17), chiar dacă la data aceea Cele Zece Porunci nu existau în forma pe care o avem astăzi. Mai mult chiar, păcatul lui a afectat toate generaţiile de oameni, întrucât a adus asupra lor blestemul morţii (Romani 5:12,17,21).
Spre deosebire de Adam, Isus a fost loial Legii lui Dumnezeu, iar loialitatea Sa ne-a adus tuturor speranţa vieţii veşnice. El a fost ispitit ca şi noi, dar nu a cedat niciodată înaintea păcatului (Evrei 4:15). În acest pasaj din Romani, Pavel laudă ascultarea Sa neabătută care le aduce viaţa veşnică (Romani 5:18-21) celor care primesc acest dar. În calitate de cel de-al doilea Adam, Isus a ascultat de Lege în mod deplin şi a rupt blestemul morţii. Neprihănirea Sa poate deveni acum neprihănirea celui care crede. Omul condamnat la moarte prin faptul că a moştenit păcatul de la primul Adam poate primi acum darul vieţii prin neprihănirea celui de-al doilea Adam.