Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. (1 Samuel 17:47)
Orice fac eu va fi îndeplinit nu prin înţelepciune omenească, ci prin sfatul lui Dumnezeu. Dacă lucrarea aceasta este de la Dumnezeu, cine o va putea opri?” (TV, p. 107)
Nimeni nu bănuia, nici chiar Luther, că în acea zi va porni confruntarea între un adevărat Goliat – un sistem religios uriaş, puternic – şi el, un „călugăraş” (aşa cum avea să fie numit în timpul dezbaterilor), în postura lui David, pentru a apăra onoarea lui Dumnezeu, puritatea adevărului biblic. Şi acest nou David şi‑a ales pietrele din râul curat al Scripturii şi nu doar 5, ci 95 de teze pe care le‑a fixat plin de îndrăzneală pe „fruntea” lui Goliat, poarta bisericii din Wittenberg. Textul începea astfel: „Din dragoste pentru adevăr şi din dorinţa de a‑l aduce la lumina zilei…”
Ceea ce Luther intenţiona să fie doar o dezbatere publică locală a devenit o declaraţie de război împotriva ereziei, a încumetării umane, în întreaga creştinătate. De data aceea, Goliat nu a îndrăznit să se arate, însă curând avea să‑şi desfăşoare tot arsenalul de forţe, de ameninţări şi anateme împotriva lui Martin Luther. Dar degeaba. Ca odinioară, s‑au adeverit cuvintele: „Biruinţa este a Domnului.” S‑a dovedit că Luther însuşi n‑a fost decât un ciocan în mâna Celui care este Adevărul pentru a bate la porţile bisericilor, la porţile inimilor şi ale conştiinţei oamenilor. În timp record pentru acele vremuri, ecoul s‑a auzit peste mări şi ţări. În doar câteva săptămâni, vestea a ajuns şi în Transilvania, prin intermediul studenţilor care învăţau în Germania.
Ceea ce a spus L. Armstrong când a pus piciorul pe Lună: „Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire” se poate spune cu atât mai mult despre acţiunea lui Martin Luther. A pornit Reforma pe care nimic şi nimeni n‑a putut s‑o oprească.
La data de 31 octombrie 1517, de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor,
Luther a afişat pe poarta bisericii din Wittenberg 95 de teze împotriva doctrinei indulgenţelor. Tezele provocau la discuţie, dar nimeni nu a îndrăznit să primească provocarea.
Emilian Niculescu, pastor pensionar, Conferinţa Transilvania de Sud