Satana va pierde

Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului  şi el va fugi de la voi. (Iacov 4:7)

Este o disproporţie incredibilă între importanţa judecăţii din cer şi nepăsarea cu care oamenii privesc judecata acum.Nici cel mai profund interes manifestat de oameni faţă de deciziile tribunalelor pământeşti nu poate egala interesul arătat în curţile cereşti când numele scrise în cartea vieţii ajung să fie analizate înaintea Judecătorului întregului pământ. Mijlocitorul divin pledează ca toţi cei care au biruit prin credinţa în sângele Său să fie iertaţi de păcate. (…) Satana a crezut că, prin amăgirea şi ispitirea omenirii, va dejuca planul divin urmărit prin crearea omului, dar acum, Hristos cere ca acest plan să fie adus la îndeplinire ca şi cum omul n-ar fi căzut niciodată.

În timp ce Isus mijloceşte pentru supuşii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu că sunt călcători ai Legii. Marele amăgitor a încercat să-i ducă la scepticism, să-i facă să-şi piardă încrederea în Dumnezeu, să se despartă de dragostea Sa şi să calce Legea Sa. Acum, el arată către raportul vieţii lor, către defectele lor de caracter şi lipsa de asemănare dintre ei şi
Hristos, fapt care Îl dezonorează pe Răscumpărătorul lor, şi face referire la toate păcatele pe care el i-a ispitit să le comită. Din cauza tuturor acestora, el îi pretinde ca supuşi ai lui.

Isus nu le scuză păcatele, ci face trimitere la pocăinţa şi credinţa lor şi, cerând iertare în numele lor, Îşi înalţă mâinile rănite înaintea Tatălui şi a sfinţilor îngeri, spunând: «Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele.»”
(TV, p. 398)

Dacă suferim fără să reuşim, înseamnă că altcineva după noi va reuşi; dacă reuşim fără să suferim, înseamnă că cineva a suferit înaintea noastră. Este foarte sigur că reuşita noastră e posibilă numai pentru că Mântuitorul a parcurs drumul şi, prin suferinţă, ne-a plătit biruinţa. Nu ne rămâne decât să ne asumăm biruinţa Lui şi să-L urmăm.

În 1942, C. S. Lewis a publicat Scrisorile lui Zgândărilă, un volum de epistole imaginare trimise de un diavol bătrân nepotului său, prin care îi dă sfaturi despre cum să îşi ispitească „pacientul”.

Daniel Chirileanu, pastor, directorul Departamentului Tineret, Uniunea Română

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.