3. Ce spune David in Psalmul 51,17?
Să analizăm aceste cuvinte ale lui David în contextul închinării. (Trebuie să ţinem cont de faptul că atunci închinarea implica ritualul aducerii unei jertfe.) Cuvântul tradus cu “mâhnită” vine dintr-un cuvânt care înseamnă “sfărâmată”, “frântă”. Ce ne spune Domnul aici? Cum putem să avem în timpul închinării atât o atitudine de bucurie, cât şi una de mâhnire? Sunt aceste două atitudini complet contradictorii?
În concepţia noastră, toţi oamenii sunt căzuţi, păcătoşi, degradaţi. De gradarea şi păcătoşenia ne sunt specifice nouă, oamenilor. Să ne gândim, de pildă, la decalajul dintre ceea ce ştim că trebuie să fim şi ceea ce suntem în realitate; la decalajul dintre ceea ce ştim că trebuie să gândim şi ceea ce gândim de fapt; la decalajul dintre ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce facem de fapt, dintre ceea ce nu facem, deşi ştim că ar trebui să facem. Creştini fiind, cunoaştem standardul biblic pe care trebuie să-I atingem, iar conştientizarea adevăratei noastre naturi poate să fie devastatoare pentru noi. Atunci inima noastră este mâhnită şi duhul nostru este zdrobit. Creştinul care nu îşi dă seama de lucrul acesta este orb cu adevărat; probabil că nu s-a convertit cu adevărat sau a pierdut pe drum experienţa convertirii.
Pe de altă parte, bucuria vine din conştientizarea faptului că Domnul ne-a iubit (în ciuda stării noastre decăzute) atât de mult, încât Hristos a venit şi a murit, oferindu-Se ca jertfă pentru noi. Viaţa Sa desăvârşită, sfinţenia Sa şi caracterul Său desăvârşit ne sunt puse la dispoziţie prin credintă. Aici apare din nou tema “Evangheliei vesnice” (Apoc. 14,6). Închinarea nu ar trebui să aibă în centru doar păcătoşenia noastră, ci şi soluţia minunată a lui Dumnezeu: Jertfa adusă la cruce. Evident că avem nevoie de o inimă zdrobită şi mâhnită, însă trebuie să raportăm întot deauna această realitate tristă la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Hristos. De fapt, conştientizarea stării noastre rele ne duce la bucurie, deoarece ştim că, în ciuda stării noastre, putem primi viaţa veşnică şi că, datorită Domnului Isus, Dumnezeu nu ne va ţine în seamă păcatele. Adevărul acesta trebuie să se afle întotdeauna în centrul închinării colective şi individuale.