Odată cu venirea primăverii, totul din jur prinde viață și înflorește, cu toate ecestea în biserică au loc servicii de sabat deosebite. Pe 8 martie 2025, în biserica AZȘ din or. Bender, departamentul pentru copii a pregătit un program minunat, în care fiecare copil, prin cântec, poezie și scenetă, a avut ocazia să își exprime iubirea și relația față de familia sa, în special față de mame și bunici.
Tema principală a programului a fost „Slujirea altora”. Cum putem fi lumină și manifesta iubire în familia noastră și față de cei dragi? În special, tuturor le-a plăcut sceneta lor, în care au arătat că chiar și „cactusul verde, cu spini”, este foarte valoros în ochii stăpânului său și ai familiei sale.
„Familia mea, comoara mea” – a răsunat cântecul corului copiilor, iar pe fețele celor care ascultau au apărut lacrimi, pentru că familia este ceva deosebit și important pentru fiecare dintre noi. Mulțumim lui Dumnezeu pentru familiile noastre, pentru mamele, tații, bunicile și bunicii noștri.
După aceea, a urmat predica pastorului Constantin Burac despre rugăciunile care schimbă destinele. Rugăciunile femeilor care nu și-au pierdut credința atunci când era greu. Pe baza acestor multe povestiri, vedem că rugăciunea, însoțită de credință face minuni. Viața de rugăciune, la fel ca florile, are nevoie de atenție și grijă zilnică. Cu acest exemplu, fiecare fată, femeie și fetiță a primit cadou o floare într-un ghiveci.
Domnul să fie în viața voastră pe primul loc, iar rugăciunea să fie comuniunea voastră zilnică cu El!
Conducătorul Departamentului Comunicare a bisericii AZȘ din or. Bender, Pospih Arina