O familie fericită – este posibil?

Știri Tuesday, 3 December 2024

Anume această temă a fost discutată pe data de 1 decembrie 2024 în cadrul unui eveniment organizat de Departamentele Familie și Femei din comunitățile Maranata din biserica AZȘ din or. Tiraspol. Acest eveniment a avut loc în cadrul Anului Familiei în Transnistria.

Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă confortabilă și relaxantă. Toți cei prezenți au stat la masă la o ceașcă de ceai fierbinte și s-au răsfățat în timpul evenimentului. Au participat în total 32 de persoane, inclusiv șapte invitați.

La începutul serviciului, conducătorul Departamentului Familie al comunității, Igor Slobodeaniuc, a salutat audiența, iar pastorul bisericii, Oleg Popescul, a înălțat o rugăciune lui Dumnezeu.

Programul întâlnirii a fost bogat: au fost ascultate poezii, numere muzicale, precum și îndrumări spirituale din Sfintele Scripturi pentru familii.

Departamentul Femei de asemenea a prezentat o parte din program care a inclus un discurs al conducătorului Departamentului Femei al comunității, Nadejda Cuharenco, precum și istorii  biblice despre femei – Agar și Maria.

O altă parte parte al programului a constat din întrebări propuse care au fost discutate în jurul mesei. Acest lucru le-a permis participanților să comunice și să-și împărtășească gândurile.

Evenimentul a adunat oamenii împreună, a întărit valorile familiei și a subliniat importanța slujirii în familii.

La sfârșitul întâlnirii, a fost înălțată o rugăciune și a fost adresată o invitație tuturor celor prezenți de a studia diverse lecții pentru familii, tineri și femei.

Conducătorul Departamentului Familie din biserica AZȘ “Maranata” din or. Tiraspol, Slobodeaniuc Igor

 

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.