Un eveniment solemn și semnificativ a avut loc în biserica AZȘ din or. Vulcănești pe 9 noiembrie 2024. Prin voința lui Dumnezeu, acum 85 de ani, vestea bună a mântuirii a vizitat și s-a înrădăcinat în acest orășel.
Cu ocazia sărbătorii, biserica a fost plină de oaspeți și vizitatori veniți din diferite colțuri ale Moldovei. Un program aniversar bogat și diversificat, prin cântările corului, cântările tineretului și ale copiilor, prin melodii instrumentale și felicitările oaspeților, au adus o frumusețe și strălucire deosebită în această zi memorabilă.
Slujitorii sacri, unul după altul, ieșind la amvon, au împărtășit experiența lor strălucitoare din timpul slujirii în or. Vulcănești, precum și au povestit istoria drumului dificil pe care Dumnezeu a început să conducă oamenii spre mântuire în acest oraș, acum 85 de ani.
Bucuria întâlnirii și masa comună de prânz au permis tuturor celor veniți nu doar să se întărească, ci și să nu se despartă, și să comunice unii cu alții în timpul pauzei de masă.
În timpul programului, au fost rostite multe cuvinte bune, mulțumiri și laude, adresate lui Dumnezeu pentru călăuzirea Sa, pentru experiențe și pentru dragostea și mila Sa. Pastorul Ilie Leahu, cu cuvintele „sărbătoarea s-a incheiat”, s-a adresat ascultătorilor aducând programul la final. Punctul culminant al sărbătorii a fost litania de consacrare. Îndreptându-se către Dumnezeu în rugăciune și binecuvântând biserica, slujitorii sacri, însoțiți de muzica corală, au încheiat programul.
1 Samuel 7: 12 “Până aici Domnul ne-a ajutat.”
Conducătorul Departamentului Comunicare a bisericii AZȘ or. Vulcănești, «Maranata», Peev Ivan.