Duminică, 13 octombrie 2024, clubul Explo «Neemia» și «Avraam» din s. Sîngereii Noi, r-ul Singerei, a avut privilegiul de a fi gazdă a altor 2 cluburi din or. Ungheni și s. Sărată Nouă. După întâlnire, a fost organizată o plecare la un atelier «Lucru în Piatră», unde fiecare copil a avut ocazia sa vadă sum se prelucrează o bucată de Piatră de la materia primă până- la produsul finit.
După această ieșire, următorul popas a fost la Biserică, unde copiii au avut diferite activități comune, jocuri distractive. Iar mai apoi bineînțeles, masa mult așteptată! După ce s-au întărit fizic au mers în mod organizat în parcul din localitate pentru alte activități fizice.
În total numărul oaspeților și cu cei din Clubul local se ridica la 65 de persoane.
A fost un timp petrecut frumos și slăvit fie Domnul pentru oaspeții care ne-au vizitat cât și pentru activitățile de care am avut parte!
Conducătorul Departamentului Comunicare a bisericii AZȘ s. Sîngereii-Noi, Sanduleac Liliana