„Iisus a spus: «Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i împiedicați, căci Împărăția Cerurilor este a celor ca ei». El i-a binecuvântat pe copii și apoi și-a continuat drumul.” Matei 19:14-15.
Pe data de 12 octombrie 2024, în or. Bender a avut loc un serviciu de binecuvântare. Părinții și-au exprimat dorința de a-și consacra copiii lui Dumnezeu și, urmând exemplul lui Isus, biserica i-a primit cu bucurie.
„Vă consacrați astăzi copilul Domnului? Îl veți ajuta pe copil să-L iubească pe Isus?” la aceste și alte întrebări, părinții au răspuns cu încredere „Da”.
Este un moment destul de emoționant, fiind copil, totul pare de neînțeles. Trăiești în lumea ta mică, unde există mama și tata, și când ei iau o decizie ca aceasta, de a te consacra lui Dumnezeu, stai pe scenă, te uiți la biserică, care, zâmbind, te susține cu privirea și nu gândești nimic despre aceasta. Dar părinții tăi au pus baza unei vieți frumoase și corecte, astfel încât, în viitor, cândva, din propria dorință, să spui: vreau să fiu cu Dumnezeu.
Efeseni 6:4: „Și voi, părinți…educați-i, învățându-i cu dragoste ordinea plăcută Domnului și îndrumându-i să trăiască după voia Lui.”
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze și să dea putere fiecărui părinte care se străduiește pentru mântuirea copilului său. Este o muncă imensă, care va aduce roade bogate în viitor.
Conducătorul Departamentului Comunicare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din or. Bender, Pospih Arina.