Două weekenduri la rând, în perioada de 13-15 octombrie și 20-22 octombrie 2023, complexul multifuncțional „Adventus” a devenit o școală.
În aceste zile de weekend, a fost organizată o școală de instruire pentru liderii clubului Aventurieri și Exploratori. Aproximativ 100 de lideri au fost prezenți la instruire acumulând astfel cunoștințele necesare pe care să le poată aplica ulterior în activitatea lor cu copiii și adolescenții.
În perioada de 13-15 octombrie au fost invitați cei care își încep drumul în slujirea clubului – a fost predat cursul de bază. Pregătirea a constat în apeluri spirituale și motivaționale, seminare și un traseu de verificare a cunoștințelor. Weekendul s-a încheiat cu învestirea unor instructor în calitate de explorator și de ghid-asistent.
În perioada de 20-22 octombrie, au sosit lideri care își continuă pregătirea în cadrul programului master-ghizi. Ei au avut posibilitate să se reîmprospăteze spiritual, pentru că fiecare dimineață se începea cu reflecție spirituală și rugăciuni. Au urmat seminare.
Sâmbătă seara a fost specială, deoarece liderii consacrați în ghizi și master-ghizi au făcut o promisiune solemnă la rugul taberei. Duminică, ultima zi, au avut loc specializări: foraj, siguranța taberei, ecologie, sanctuar, abstinență, alimentație sănătoasă.
Au fost invitați conducătorul Departamentului Tineret, Robert Leahu, împreună cu echipa care nu se gândește la sine și la viața sa în afara acestui serviciu minunat.
Școala liderilor a fost organizată de conducătorul clubului Exploratori, Svetlana Bașmacova.
Dorim să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare lider care slujește altruist pentru tânăra generație, pentru vremea minunată și caldă pe care ne-a dat-o Domnul și pentru protecția și binecuvântările Sale!
Conducătorul Departamentului Comunicare al UBM, Leahu Natalia