Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din Hîncești în acțiune pe perioada pandemiei

Știri Wednesday, 6 May 2020

Pe parcursul lunii aprilie 2020, Biserica Creștină AZȘ din Hîncești a răspuns mai multor apeluri sociale menite să ajute pe cei mai triști și mai descurajați membri ai societății noastre. De asemenea, și-a adus aportul și pentru Spitalul Raional Hîncești.

În râvna de a-L sluji pe Hristos, mai mulți membri ai bisericii, sub conducerea pastorului Nicolae Gudumac, au efectuat mai multe acțiuni sociale de susținere a persoanelor în etate, lipsite de sprijin atât din partea membrilor familiei, cât și din partea statului.

Astfel, biserica s-a împărțit în trei grupe care în trei runde au colindat orașul Hîncești și au ajuns la cei mai nevoiași oameni, oferindu-le pachete cu produse alimentare. În aceste trei runde au fost vizitați peste 100 de bătrâni și persoane nevoiașe care provin dintr-un mediu social vulnerabil. Acțiunea ”Stai Acasă!” i-a încurajat paradoxal pe membrii bisericii să meargă la cei nevoiași anume în perioada când oamenii erau forțați să stea în casele lor pe perioada pandemiei și să sufere în tăcere.

 La apelul medicilor din Spitalul Raional Hîncești, care intrase în criză de măști medicale de protecție, Biserica AZȘ din Hîncești nu a stat indiferentă, ci a donat 425 de măști.

Deși mulți creștini din biserică nu lucrează în perioada pandemiei, la  apelul de ajutorare mulți s-au mobilizat și au donat fiecare ce a putut pentru a fi procurate alimente și măști medicale care sunt atât de vitale în această perioadă.

Toate aceste acțiuni au avut doar un singur scop – acela de a-L sluji pe Cel care merită toată Slava și Cinstea, pe Hristos Isus, Mântuitorul nostru! El să fie lăudat pentru toate!!! Lui îi aparțin toate meritele și mulțumirile pentru tot ce a fost făcut!

”… ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” Matei 25:40 

Victor Bufteac, Departamentul Comunicare,  Hîncești.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.