Cinci zile la rând, un grup de entuziaști adventiști ai lucrării în penitenciare din Anglia, fiind însoțiți de colegii lor din Moldova, a avut posibilitate să viziteze câteva închisori din Republica Moldova.
Oameni de diferit rang social, naționalitate, limbă, vârstă, culoare și bunăstare, însă uniți de Vestea cea Bună a eliberării din închisoarea păcatului, au venit să prezinte iubirea lui Dumnezeu celor aflați după gratiile pușcăriilor din Moldova. Și au făcut lucrul acesta foarte simplu și accesibil – prin cântări de slavă la adresa Creatorului și prin mărturisiri personale cum au fost salvați de încleștarea mortală a păcatului. Această deschidere sinceră i-a făcut pe mulți deținuți să pună întrebări, să-și poată compara viața cu cea pe care ar avea-o urmând calea arătată de Isus, să creadă că viața lor își poate schimba cursul în orice clipă.
Iată doar două din acele mărturii impresionante:
-Am fost ofițer într-o instituție similară. Și acolo era un deținut deosebit, Keneth. În curând trebuia să fie eliberat. Îl surprindeam uneori cum privește prin porțile deschise la tabloul de dincolo. Cer albastru, pajiște verde, o frumusețe. Peste două săptămâini voi fi acolo, mi-s zis odată. Dar nu vei fi liber, i-am răspuns. De ce, a fost el uluit. I-am spus că nu e de ajuns să ieși din închisoarea fizică, este extrem de important să ai libertate interioară, care pornește din minte. Numai Isus îți poate da această libertate. Dacă nu o accepți, când vei ieși de aici, vei relua viața ta de mai înainte cu băutură, fumat, violență. Iată argumentul biblic: ”Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” (Biblia, Ioan 8:31). Iar Adevărul este Isus care a spus în Ioan 14:6: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” I-am povestit istoria vieții mele ca să înțeleagă pe viu cum te poate elibera Dumnezeu. Cu vreo 30 de ani în urmă, fiind polițist, viața mea era atât de încurcată încât trebuia să ajung la închisoare. Dar L-am descoperit pe Isus și am crezut din toată inima că El mă caută și se îngrijește de mine. Am primit ca adevăr cele scrise în Apocalipsa 3:20: ”Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.” Am înțeles că ușa inimii noastre are lacăt în interior. Și doar omul este cel care poarte deschide acest lacăt. Eu am deschis și sunt fericit să vă aduc Vestea cea Bună și vouă, celor pe care Dumnezeu îi iubește și îi așteaptă să deschidă ușile inimilor ca El să poată intra și să instaureze acolo Împărăția Cerurilor.
-Când eram mică, părinții mei au divorțat. Aceasta m-a marcat în așa măsură încât eram furioasă și mâniată pe toată lumea, chiar și pe mine, dar cel mai mult îl uram pe tatăl meu care ne-a părăsit. Nu știam ce înseamnă să zâmbești. M-a crescut bunica. Citeam în cărți despre familii fericite și aceasta mă făcea și mai furioasă. Nu era fetiță sau băiat care ar fi încercat să se apropie de mine și să nu primească pumni cu nemiluita. Bunica m-a așezat odată pe scaun, m-a îmbrățișat și mi-a spus: ”Draga mea, mânia și ura nu sunt calea cea dreaptă în viață. Dând pumni la stânga și la dreapta, poți ajunge să rănești sau să ucizi pe cineva.” Ea a adus Biblia și mi-a citit versetul ”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Bunica mi-a mai spus: ”Tu doar nu-ți dai pumni ție însăși…” Atunci L-am cunoscut pe Isus și viața mea s-a schimbat radical. Astăzi stau în fața dumneavoastră și vă asigur că mânia și ura nu sunt calea cea dreaptă, dați-le lui Isus și primiți în schimb iartare, pace și liniște. Dacă Isus m-a schimbat pe mine, El vă poate schimba și pe dumneavoastră.
Încurajați de adevărul iubirii divine, mulți condamnați au conștientizat că mai au o șansă să devină buni cetățeni ai țării pământești cu perspectiva de a deveni și cetățeni ai țării din Ceruri.
-Sunt impresionat de gestul frumos al acestor oameni care au venit tocmai din Anglia și își bat capul de niște amărâți ca noi, mărturisește condamnatul S. U. Au și ei griji și probleme ca orice om, însă au găsit și timp, și bani, și cuvinte de mângâiere și speranță pentru noi. Suntem recunoscători.
Arătând calea spre Ceruri, oaspeții și-au îndreptat atenția spre nevoile pământești cotidiene ale deținuților și administrațiilor din penitenciarele vizitate. După posibilități, s-au oferit fructe, produse alimentare, îmbrăcăminte, iar responsabilii pe educație din penitenciarele Pruncul-16, Brănești, Rusca au primit câte o imprimantă color. În acest context, discursul de mulțumire al doamnei Diana Pântea, responsabilă de partea educativă în penitenciarul Cricova-15, este emblematic:
-Aduc mulțumiri din partea conducerii penitenciarului și a tuturor celor prezenți la această întâlnire pentru că nu ne uitați și ați venit la noi, pentru mesajul transmis către noi și sufletele noastre, pentru partea dumneavoastră de viață expusă ca exemplu de depășire a unor situații extreme. Orice drum începe de la primul pas. Doresc din tot sufletul ca vizita de astăzi să fie un prim pas spre o schimbare pozitivă în viața celor prezenți.
Emoții deosebite au fost trăite la Rezina, unde câțiva deținuți pe viață care L-au cunoscut pe Dumnezeu în închisoare, au avut ocazia să fie încurajați și, la rândul lor, să încurajeze pe cei din libertate. Impresiile din acest penitenciar au fost completate la întâlnirea cu membrii Departamentului lucrării în penitenciare din Moldova. Printre aceștia este și V. B., mama unui deținut. Ea a mărturisit cum a cunoscut adevărurile biblice de la fiul ei aflat în închisoare.
– Când a fost închis fiul meu, cu 27 de ani în urmă, mergeam o dată în trei luni la întrevederi cu el. I-am zis că aș vrea să cunosc părinții celorlalți 3 tineri cu care stă în cameră ca să venim cu rândul la ei, săptămânal, să le aducem cele trebuincioase. Și am aflat că părinții acestor tineri s-au dezis de ei deoarece aceștia studiază Biblia și împărtășesc altă religie. Tare m-am mirat. Iese că atunci când au făcut rele erau socotiți de buni, iar acum, când s-au pocăit de relele făcute, sunt răi. Băiatul mi-a mărturisit că studiază și el Biblia și că tare ar vrea să studiez și eu, ba chiar să primim ambii botezul. M-am mirat și mai mult, căci îl știam de ateu, i-am declarat că nu am timp pentru aceasta. Însă Dumnezeu m-a găsit prin copiii Săi unde lucram, la piața centrală din Chișinău, și a condus minunat calea mea către botez. Totuși nu aveam inima împăcată pe deplin. Nu-mi imaginam cum ar putea să se boteze și băiatul fiind într-un penitenciar cu regim strict închis. Ne rugam împreună cu frații și surorile neîncetat și minunea s-a întâmplat. Într-o bună zi un șef mare din închisoare a sunat și i-a propus pastorului nostru să vină chiar a doua zi, pe 20 octombrie, să oficieze botezul a trei suflete pocăite. Inima mea este acum împăcată, știu că voi fi împreună cu feciorașul meu o veșnicie în Ceruri.
La întâlnirea oaspeților din Anglia cu voluntarii din Departamnetul lucrării în penitenciare a Bisericii Adventiste din Moldova, pastorul capelan Dumitru Juravliov a remarcat impactul pozitiv al acestei vizite atât în mediul condamnaților, cât și al reprezentanților din administrațiile penitenciarelor, subliniind că săptămâna aceasta a fost deosebit de productivă și benefică pentru activitățile ulterioare. La rândul lor, oaspeții și-au exprimat recunoștința față de Dumnezeu pentru această oportunitate, au povestit despre impresiile avute și au făcut unele sugestii cu privire la îmbunătățirea lucrării de slujire în penitenciare.
Maria Cioaric,
Departamentul Comunicare
